Viceprimarul Cristian Ganea critică, în termeni duri, într-o postare pe pagina personală de Facebook, decizia primarului Adrian Dobre ca luni, cursurile în şcolile şi grădiniţele din Ploieşti să se desfăşoare normal
"Am aflat cu surprindere despre decizia primarului Adrian Dobre de a deschide, mâine, toate şcolile şi grădiniţele din Ploieşti. Îmi cer scuze ploieştenilor pentru această hotărâre şi constat, mâhnit, pentru a nu ştiu câta oară, că primarul Ploieştiului a devenit expert în…fuga de responsabilitate.
Este anomal ca în condiţiile în care meteorologii anunţă temperaturi extrem de scăzute, iar deszăpezirea în jurul unităţilor de învăţământ nu este încă finalizată, să chemăm elevii la şcoală, doar pentru că ne este teamă să ne asumăm responsabilităţi.
Prin decizia luată, sau mai degrabă, prin neluarea deciziei corecte, care să ţină cont de interesul copiilor, primarul Adrian Dobre a demonstrat, încă odată, că nu îşi doreşte şi nici nu şi-a dorit vreodată să fie cu adevărat edilul Ploieştiului.
Pe de altă parte, am fost contactat de zeci de părinţi care nu înţeleg ce înseamă ca şcolile să aibă o atitudine înţelegătoare în motivarea absenţelor. Oare cum vor ştii profesorii dacă elevul a fost ţinut acasă de către părinţi sau a plecat la şcoală şi a ajuns prin alte locuri?
Această atitudine se cheamă lipsă de responsabilitate!
Dacă ideea aparţine “echipei” cu care primarul Adrian Dobre conduce Ploieştiul, îl rog să îl demită urgent pe emitentul acesteia.
Este cea mai proastă decizie luată la începutul anului 2017!", a scris viceprimarul Cristian Ganea pe pagina personala de Facebook.
Vă reamintim că municipalitatea a anunţat, într-un comunicat de presă, că unităţile de învăţământ din Ploieşti sunt pregătite să-şi primească elevii, dar părinţii pot decide dacă îşi trimit sau nu copiii la cursuri