Trei contracte cu finanţare europeană pentru dezvoltarea infrastructurii educaţionale în trei localităţi din Prahova au fost semnate joi dimineaţă la sediul Consiliului Judeţean.
Cele trei contracte, pentru care comunele Jugureni, Gornet şi Ceraşu din Prahova au obţinut finanţare nerambursabilă europeană, au fost depuse în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte, deschis în luna martie pentru domeniul 3.4: „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă“ parte a Programului Operaţional Regional 2007 - 2013.
La Jugureni, proiectul ce prevede „construirea unei baze sportive multifuncţionale, teren de sport, fosă septică şi branşamente utilităţi, are o valoare totală de 679.676 lei, din care valoarea eligibilă este de 476.326 lei (fonduri FEDR – 404.877 lei; fonduri de la bugetul naţional – 61.922 lei; cofinanţarea eligibilă a beneficiarului – 9.526 lei). Contractul de finanţare vizează creşterea gradului de confort pentru elevii înscrişi la Şcoala Gimnazială din comuna Jugureni.
Cel de-al doilea proiect, denumit „Reparaţie generală şi modernizare Şcoala Gimnazială, în comuna Gornet, judeţul Prahova“, se va derula pe o perioadă de un an şi are o valoare totală de 674.956 lei, din care 625.920 lei reprezintă valoarea totală eligibilă (fonduri FEDR – 532.032 lei; fonduri de la bugetul naţional – 81.369 lei; contribuţia beneficiarului – 12.518 lei). Astfel, prin această investiţie se urmăreşte asigurarea accesului la învăţământ de calitate pentru cei peste 210 elevi din învăţământul primar şi gimnazial.
Al treilea proiect, intitulat „Reparaţie generală şi modernizare Şcoală Gimnazială Slon, comuna Ceraşu, judeţul Prahova“, are ca beneficiar parteneriatul dintre Unitatea Administrativ-Teritorială Ceraşu şi Şcoala Gimnazială Slon. Valoarea totală a proiectului este de 664.118 lei, din care 615.258 lei reprezintă valoarea totală eligibilă (fonduri FEDR – 522.969 lei; fonduri de la bugetul naţional – 79.983 lei; contribuţia beneficiarului – 12.305 lei). Pe parcursul celor 12 luni de implementare a proiectului, cu sprijin Regio, se vor realiza lucrări de reabilitare, modernizare, dezvoltare şi echipare la Şcoala Gimnazială Slon.
Până în prezent, în Prahova au fost depuse 24 de proiecte pentru reabilitarea infrastructurii educaţionale cu finanţare europeană, însă numai pentru şase unităţi de învăţământ au fost semnate contractele de finanţare, a căror valoare totală depăşeşte suma de 17 milioane de lei.
La semnarea celor trei contracte de finanţare au participat, Constantin Duca, primarul comunei Ceraşu, Nicolae Negoiţescu, primarul comunei Gornet şi Constantin Mărcoceanu, pimarul Comunei Jugureni.