Trei persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a derapat şi s-a oprit într-un pom, la Bucov, pe drumul spre Grădina Zoologică .
Toate cele trei victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde primesc îngrijiri medicale. Deocamdată nu se cunosc cauzele producerii accidentului, iar şoferului i-au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili dacă era sub influenţa alcoolului când a produc accidentul
Conform informaţiilor furnizate de IJP Prahova, şoferul, în vârstă de 22 de ani, avea alcoolemie de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Întrucât exista suspiciunea că nu ar fi condus el masina au fost testati si ceilalti doi pasageri cu aparatul etilotest rezultând 0, 12 mg/ l alcool pur în aerul expirat la unu din pasageri iar la celălalt 0, 42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tuturor le au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Ceilalti doi au 24 si 21 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal. Cercetările continua pentru stabilirea imprejurărilor în care s-a produs accidentul
Trei persoane rănite într-un accident produs la Bucov, pe drumul spre Grădina Zoologică
26 decembrie 2017
(482 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Poliţiştii locali au sancţionat, din nou, comercianţii ambulanţi din zona Oborului
(27 aprilie 2015)
341 vizualizări
Alexandru Băloi, oficial, câştigător la puncte
(8 martie 2014 - Alex POLICALĂ)
165 vizualizări
Începe judecarea apelului penal împotriva lui Andrei Volosevici !
(15 februarie 2020)
725 vizualizări
Drumurile judeţene din Prahova au intrat în reabilitare
(20 noiembrie 2016)
446 vizualizări
Transportul gratuit se transformă în „tarif unic“ la abonamente?
(19 februarie 2014 - Alex POLICALĂ)
276 vizualizări
Proiect PNL: Funcţionarii trimişi în judecată pentru corupţie să nu mai fie suspendaţi din funcţie
(30 octombrie 2017)
95 vizualizări
Amenzi de la poliţiştii locali pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice
(4 mai 2015)
344 vizualizări
Pana de lumină din vestul Ploieştiului, cauzată de hoţi
(27 noiembrie 2013)
164 vizualizări
Situaţia Centrului de Excelenţă Ploieşti, rezolvată cu ajutorului lui Bogdan Toader, preşedintele CJ Prahova
(28 iunie 2018)
569 vizualizări
VIDEO/ FOTO Incendiu la o fermă de animale din Mizil! Sute de oi şi porci au ars
(20 februarie 2019)
303 vizualizări
Cum să te bucuri de Festivalul Sinaia Forever: Descoperă! Învaţă! Inspiră!
(31 august 2016)
383 vizualizări
Exerciţiu ISU: Plan roşu de intervenţie la rafinăria OMV-Petrom de la Brazi
(30 iulie 2018)
984 vizualizări
Un nou centru al pensionarilor în cartierul 9 Mai
(19 noiembrie 2013)
634 vizualizări
Urs prins într-un gard al unei grădini la Comarnic
(10 septembrie 2016)
533 vizualizări
Gripa a făcut şi a 16 a victimă în Prahova
(6 februarie 2019)
91 vizualizări
Donald Constantin îi trage de urechi pe liberali. De ce doreşte PNL Ploieşti distrugerea SGU?
(25 octombrie 2016)
394 vizualizări
Accident la Floreşti. Circulaţie îngreunată pe DN1
(9 februarie 2015)
2848 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























