Întâlnirea informală despre situaţia dezastruoasă a TCE Ploieşti a avut loc în spatele uşilor închise. Primarul Adrian Dobre a dat dovadă de o...”transparenţă” deosebită şi a invitat ziariştii afară, probabil considerând că situaţia proastă a societăţii care asigură transportul ploieştenilor se datorează jurnaliştilor şi este strict secretă!
Oricum, dintr-o sală cu vreo 30 de participanţi ar fi imposibil să nu afli ce s-a discutat….
Edilul a avut ceva “săgeţi” şi la adresa sindicaliştilor de la TCE. El a vorbit despre …sindicat majoritar considerând că diferenţa de vreo sută de membri între cele două sindicate din cadrul TCE dă mai multă putere unora, decât altora… Conform informaţiilor noastre niciunul dintre cele două sindicate nu are înscrişi peste 50% dintre angajaţii societăţii comerciale, existând aproximativ 200 de salariaţi care nu fac parte din niciun sindicat….
Revenind la oile noastre, de fapt, la şedinţa informală secretă desfăşurată astăzi în sala de protocol a Prefecturii Prahova, timp de trei ore o parte dintre consilierii locali, primarul Adrian Dobre, viceprimarii Ploieştiului şi şefii direcţiilor din Primăria Ploieşti au dezbătut…dezbaterea ieşind din sală fără nicio concluzie….E adevărat că timp de vreo două ore…directorul TCE a prezentat istoria datoriilor societăţii comerciale….
Adică TCE Ploieşti este în continuare cu un picior în groapă, iar şansele de redresare economică dispar pe zi ce trece.
Managementul din ultimii zece ani a transformat fosta regie de transport într-o firmă cu probleme, specialiştii în probleme economice susţinând că ar cam trebui declarată insolvenţa.
Din păcate, TCE se confruntă cu un parc auto învechit, care mănâncă bani grei pentru reparaţii, iar mecanicii de aici pot fi declaraţi adevăraţi eroi pentru că reuşesc să ţină în viaţă vehicule care ar cam trebui trimise la fier vechi…
Solicitarea directorului Alexandri Nicolae de a fi acoperite diferenţele dintre costurile înregistrare de operator şi veniturile efectiv încasate, aşa cum s-a întâmplat şi în anii trecut, lovindu-se de refuzul şefilor direcţiilor de specialitate din Primăria Ploieşti.
Demisii din CA şi din AGA
Situaţia de la TCE nu pare a-şi găsi rezolvare prea curând, mai ales că doi dintre membrii AGA (Marcian Cosma şi Sorin Văduva) au demisionat ieri. Nici Consiliul de Administraţie nu stă pe roze…Anabell Măntoiu, secretara Primăriei Ploieşti şi după cum se lăudau unii dintre sindicalişti prin curtea TCE - “omul primarului Dobre”, a demisionat din CA, refuzând să semneze documente pe care le consideră ca fiind ilegale…
Tramvaiele şi troleele la limita supravieţuirii
Din păcate situaţia vehiculelor TCE Ploieşti este una dezastruoasă. Dacă ploieştenii beneficiază de transport public în comun se datorează nu vreunui efort deosebit al directorilor sau personalului TESA. Eroii sunt mecanicii, electricienii şi ceilalţi membri ai personalului care asigură mentenanţa unor vehicule care ar fi trebuit de mult casate.
Spre exemplu, necesarul de tramvaie pe cele două trasee este de 30 de vehicule. În prezent, mai sunt funcţionale doar 26 de vagoane, iar dintre acestea şapte ar fi trebuit casate (pentru cunoscători...cele cu scaune verzi...). Şi cu toate acestea, nimeni nu spune nimic despre proiectele pentru achiziţionarea de tramvaie prin fonduri europene, proiect la care Ploieştiul ar avea prioritate... (Axa 4)
Nici transportul cu troleibuze nu este asigurat ca la carte...Cele două trasee de troleibuz în Ploieşti sunt asigurate de 17 trolee Neoplan (unul implicat într-un incident azi, a fost trimis imediat pe traseu...).
Şi pentru a vă arată ca se poate ca vehiculele dintr-un oraş să fie îmbunătăţile permanent vă invităm să accesati AICI o hotărâre a Consiliului Local Iaşi prin care sunt achiziţionate mai multe tramvaie din Germania. (deci se poate, iar Primăria Iaşi are un proiect şi pentru cumpărarea a 15 tramvaie noi cu fonduri europene)
Poate că ar fi mai bine ca TCE să externalizeze anumite departamente şi să încearcă să atragă venituri din alte surse. Oricum, şi oficialii din Primăria Ploieşti ar trebui să înţeleagă că nicăieri în lume societatea de transport public în comun nu este o afacere profitabilă. Autorităţile locale trebuie să facă eforturi pentru a asigura cetăţenilor, plătitori de taxe şi impozite, un transport public civilizat, de calitate, la tarife decente, un transport cu adevărat modern. Dar pentru asemenea transport toate părţile implicate în TCE trebuie să înţeleagă că societatea de transport nu este o vacă de muls a partidelor politice sau a sindicaliştilor. Societatea de transport public este un bun al ploieştenilor şi poate că ar putea fi salvată printr-o subscripţie publică...