Între 12 şi 17 mai 2015, Primăria Municipiului Ploieşti, Teatrul „Toma Caragiu” şi Asociaţia Culturală Viitor Art organizează cea de-a V-a ediţie a Festivalului de Teatru „Toma Caragiu”.
După ce anul trecut şi-a conturat nouă identitate – ca spaţiu de reflecţie asupra noilor poetici şi practici regizorale –, Festivalul de Teatru Toma Caragiu face un pas în direcţia anticipată de programul-pilot „Noul val – chip de regizor”, prezentând la apropiata ediţie mai multe spectacole ale profesioniştilor afirmaţi în ultimele stagiuni. Sânziana Stoican, Mariana Camarasan, Andreea şi Andrei Grosu, Horia Suru şi Dragoş Alexandru Musoiu se regăsesc, astfel, pe afiş alături de regizori familiari publicului ploieştean, precum Victor Ioan Frunză, Cristi Juncu şi Răzvan Mazilu.
Totodată, în 2015, când se împlinesc 90 de ani de la naşterea lui Toma Caragiu, Festivalul care îi poartă numele celebrează nu doar metamorfozele regiei, ci şi performanţă Actorului. Pe cele două scene ale Festivalului (sala teatrului-gazda şi spaţiul inedit pus la dispoziţie de Showroom BMW Ploieşti), publicul va avea ocazia să-i aplaude pe Oana Pellea, Gabriela Popescu, Felicia Filip, George Mihaita, Claudiu Bleont alături de nuclee de excepţionali tineri actori, consolidate pe scene independente şi în teatre de stat în jurul regizorilor invitaţi.
Festivalul se deschide marţi, 12 mai, cu o producţie nominalizată la mai multe categorii ale Premiilor UNITER din acest an: comedia Mobilă şi durere de Teodor Mazilu, readusa în actualitate de Victor Ioan Frunza la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, şi se încheie duminică, 17 mai, cu cea mai recentă creaţie a regizorului Răzvan Mazilu, În plină glorie! de Peter Quilter, producţie a Teatrului de Comedie.
Celelalte şase producţii selectate de criticul de teatru Andreea Dumitru reflectă diversitatea modalităţilor de lucru cu textul, cu actorul, cu spaţiul. Spargerea, după o proză de Răzvan Petrescu, proiectul care i-a oferit lui Dragoş Musoiu şansă de a debuta anul acesta la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, este o comedie neagră admirabil condusă regizoral. ActOrchestra, un proiect „dirijat” de Horia Suru în cadrul programului 9G la TNB, este rezultatul unui exuberant proces de „creaţie colectivă”, iar duo-rile actoriceşti din N(AUM) şi cont(r)ACTe de Mike Bartlett explorează zone cum nu se poate mai diferite: poezia suprarealistă transpusa scenic de Mariana Camarasan la Teatrul Metropolis, cinismul fără margini al societăţii contemporane, radiografiat de Cristi Juncu la Teatrul ACT.
Un tramvai numit dorinţă de Tennessee Williams, elogiata producţie camerală a regizorilor Andreea şi Andrei Grosu (UNTEATRU), nu este, în mod surprinzător, singurul spectacol din Festival construit pe un text al celebrului dramaturg american. Menajeria de sticlă, montată de Sânziana Stoican, regizoare cunoscută deja pentru curajul cu care abordează autori de prima mărime, va fi prezentată în premieră sâmbătă, 16 mai, ca parte a programului Teatrului „Toma Caragiu” de promovare a tinerei generaţii. Scenografia îi aparţine lui Valentin Vârlan, iar din distribuţie fac parte Ionuţ Vişan, Florentina Năstase, Oxana Moravec, Cristian Popa.
În dorinţa de a forma un public nou, cât mai receptiv şi informat, Festivalul a pregătit, la actuala ediţie, o secţiune pentru studenţi şi liceeni, Artişti în dialog cu publicul tânăr, moderată de regizorul Mihai Lungeanu. Pe 13 mai, la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, dansatorul, coregraful şi regizorul Răzvan Mazilu le va vorbi tinerilor despre „Metamorfozele artistului”, iar o zi mai târziu, actorul Claudiu Bleont va aborda o temă curajoasă, „Psihodrama cunoaşterii”.
Pe 16 mai, la Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga”, Toma Caragiu va fi evocat prin audiţii ale emisiunilor dedicate marelui om de teatru, păstrate în fonoteca Teatrului Naţional Radiofonic, partener al Festivalului.