Se întâmplă în România! Mai multe instituţii publice din ţara noastră a primit peste 80.000 de euro de la Uniuna Europeană pentru realizarea de pagini pe reţele de socializare.
Se întâmplă în judeţul Tulcea unde Prefectura a lansat proiectul Transparenţă şi calitate în administraţia publică prin social media“, aplicat de Asociaţia Asistenţă şi programe pentru dezvoltare durabilă – Agenda 21, principalul partener fiind Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
”Proiectul propune creşterea rolului societăţii civile în promovarea principiilor bunei guvernări şi ale participării cetăţenilor la procesul de elaborare a politicilor la nivel local şi promovarea dreptului fundamental al cetăţenilor de a participa la problemele publice, prin instituirea unor canale eficiente de comunicare şi consultare între cetăţeni şi instituţiile sau autorităţile publice implicate în proiect, din Cluj, Tulcea, Mehedinţi, Suceava şi din municipiul Bucureşti”, se spune în comunicatul Prefecturii Tulcea.
În proiect sunt implicate Prefectura, CJ şi Primăria Municipiului Tulcea, Inspectoratul Teritorial de Muncă, iar la nivel naţional zece ONG-uri, 3.500 de cetăţeni, 30 de voluntari, 20 de instituţii sau autorităţi publice, 40 de funcţionari publici. Obiectivul proiectului vizează extinderea în administraţia publică a reţelelor social media ca instrumente menite să asigure transparenţa instituţiilor publice, creşterea gradului de informare şi implicare a cetăţenilor la procesele decizionale, calitatea sporită a serviciilor.
Proiectul se desfăşoară în perioada 1 mai 2014-30 aprilie 2015 şi are o valoare totală de 82.684,50 euro, din care co-finanţarea prin granturile SEE se cifrează la suma de 70.648,50 euro.