Un elev ploieştean a fost lovit în stradă, cu bestialitate, de doi colegi! Incidentul a avut loc, marţi, pe strada Bobâlna, în zona Colegiului Spiru Haret.
Băiatul a fost bătut de doi colegi de şcoală, în vârstă de 15 ani.
Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Prahova, victima a suferit o fractură cu deplasarea oaselor nazale.
Cei doi agresori minori au fost prinşi de o patrulă a Jandarmeriei, care fusese sesizată de mama elevului bătut. Agresorii au fost identificaţi în apropierea unităţii de învăţământ. Li s-au intocmit acte de sesizare pentru infractiunea de loviri sau alte violenţe.