Primăria oraşului Sinaia anunţă continuarea lucrărilor de reabilitare pe cel de-al treilea tronson, pe B-dul Carol I, de la intersecţia cu strada Cuza Vodă şi Piaţa Unirii, până la sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Aosta. Lucrările vor demara în data de 29 iulie 2013, de la ora 9.00 şi vor dura aproximativ două luni.

Pe tronsonul II - din dreptul sensului giratoriu de la intersecţia cu strada Mihail Kogălniceanu până la intersecţia cu Str. Cuza Vodă s-a turnat stratul de balast stabilizat şi urmează să fie turnat primul strat de asfalt.

Turiştii şi localnicii au acces către toate obiectivele turistice şi unităţile de cazare folosind rutele alternative, iar activitatea comercială pe zona centrală a oraşului se desfăşoară în condiţii normale.

Măsuri de restricţionare / interzicere circulaţie rutieră:

I.          Pe B-dul Carol I (Tronsonul II - din dreptul sensului giratoriu de la intersecţia cu strada Mihail Kogălniceanu până la intersecţia cu Str. Cuza Vodă  si Tronsonul III - de la intersectia cu strada Cuza Vodă până la sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Aosta)  circulaţia rutieră va fi blocată până la finalizarea lucrărilor pe aceste tronsoane.

II.       Circulaţia pietonală pe tronsonul închis se va realiza pe toată perioada lucrărilor fără restricţii.

                   III. Traficul rutier inclusiv transportul public de persoane se va efectua după cum urmează:

Pe direcţia Bucureşti - Braşov circulaţia autovehiculelor se va realiza din B-dul Republicii pe străzile Mihail Kogălniceanu – Str. Aosta – Bd. Carol I, dar şi pe Centura ocolitoare a oraşului.

Pe direcţia Braşov – Bucureşti circulaţia autovehiculelor  se va realiza din B-dul Carol I – Str. Cuza Vodă – Str. Mihail Kogălniceanu – Bd. Republicii, dar şi pe centura ocolitoare a oraşului.