Primăria municipiului Ploieşti, în parteneriat cu Colegiul Economic “Virgil Madgearu”, vă invită, astăzi, 6 iunie 2019, începând cu ora 15.30, la deschiderea celei de-a VII-a ediţii a Festivalului de Teatru “Scena”.

 

Festivalul se va derula în perioada 6 - 7 iunie a. c şi are ca locuri de desfăşurare Cinema City – Afi Ploieşti (sala de 109 locuri), respectiv Sala de Spectacole a Teatrului pentru Copii şi Tineret “Imaginario, din B-dul Independenţei nr. 14.

 

În prima zi a evenimentului, ce se va desfăşura, joi, 6 iunie a.c., la Cinema City – Afi Ploieşti (sala de 109 locuri), iubitorii scenei vor putea viziona, începând cu ora 15.30, două piese de teatru, înscrise în secţiunea „Internaţional”, în interpretarea unor trupe de artişti de peste hotare. La finalul reprezentărilor, admiratorii artei dramatice vor avea ocazia să participe, în “zona de festival”, alături de membri ai juriului, echipa de organizare şi actori, la un workshop, în cadrul căruia vor fi dezbătute teme artistice.

 

Cea de-a doua zi a festivalului, vineri, 7 iunie a.c., va debuta începând cu ora 9.00, în cadrul Sălii de Spectacole a teatrului pentru Copii şi Tineret Imaginario”, unde trupele de teatru înscrise la festival vor încânta audienţa cu alte momente de dramaturgie. Cu această ocazie, municipalitatea va decerna câştigătorilor premii în valoare totală de 2.500 de lei.