Sistemul de comunicaţii speciale folosit de Poliţia Locală poate fi oprit în orice moment. Lucrul acesta este cauzat de faptul că sistemul de comunicaţii al instituţiei ploieştene lucrează cu ajutorul unei aplicaţii software oferită gratuit de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, iar licenţa respectivă poate fi retrasă în orice moment.

Toată povestea a condus la descoperirea de către actuala conducere a Poliţiei Locale a unei fraude de proporţii petrecută pe timpul vechii administraţii locale. Cazul a ieşit la iveală abia acum, dintr-o întâmplare. Poliţia locală a formulat plângere penală împotriva unor angajaţi dar şi a unei societăţi din Braşov.

Recepţia „fictivă“ pentru Walkie-talkie

Povestea începe în 2010, după ce Consiliul Local Ploieşti a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al Poliţiei Comunitare (abia din 2011, denumirea a fost schimbată în Poliţia Locală) prin care era prevăzută achiziţionarea unor staţii de emisie-recepţie portabile, staţii emisie-recepţie fixe şi un software AVL pentru dispecerat. Suma prevăzută pentru această achiziţie era de 629.000 de lei.

Contractul a fost atribuit în baza „licitaţiei deschise“, unei firme din Braşov. Aceasta se obliga să livreze Poliţiei Comunitare o staţie fixă de comunicaţii Tetra, 16 staţii mobile emisie-recepţie, 100 de staţii portabile de comunicaţii şi ceea ce era mai important un sistem software-hardware AVL de gestionare a terminalelor.

În august, firma furnizoare  a emis factura în valoare de 650.000 de lei cu TVA şi tot în aceeaşi dată s-a încheiat nota de recepţie pentru produsele respective, deşi acestea au sosit fizic  abia după 14 zile. Patru angajaţi ai instituţiei au semnat recepţia produselor, aceasta nefiind confirmată prin semnătură şi din partea furnizorului.

Staţiile de comunicaţii au fost livrate, încheindu-se procesele verbale de luare în custodie. Plata furnizorului s-a efectuat integral prin mai multe ordine de plată, în baza recepţiei  întocmită în mod fictiv, fără posibilitatea unei testări a aparaturii.

Lipseşte sistemul de operare

 Surpriza vine ulterior când se constată că cel mai important element al contractului, sistemul software/hardware AVL, care trebuia folosit în dispecerat pentru gestionarea şi funcţionarea comunicaţiilor între agenţii locali aflaţi pe teren, nu a fost livrat niciodată, deşi instituţia achitase şi contravaloarea acestuia, respectiv suma de 102.578 lei. Acest sistem era compus dintr-un calculator/monitor şi un program care, odată instalat pe computer, trebuia să asigure funcţionarea staţiilor de comunicare.

Sistemul acesta - AVL - trebuia implementat la dispeceratul Poliţiei Comunitare, lucru care nu s-a mai petrecut, transformând staţiile de emisie-recepţie în nişte jucării inutile.

Totul a rămas ca în gară pentru agenţii locali, nu şi pentru firma respectivă care şi-a încasat banii, dar nu a terminat treaba.

„Noroc“ cu sistemul Demo de la STS

Conducerea de atunci a Poliţiei Locale a apelat la o încropeală şi a instalat un sistem software pus la dispoziţie de STS, cu titlu gratuit, însă provizoriu. Sistemul a funcţionat de bine de rău până acum, deşi trebuie să meargă cu soft-ul profesional, dedicat.

Conducerea de acum a Poliţiei Locale a constat cu stupoare printr-o adresă trimisă de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, că software-ul folosit pentru staţiile de comuncaţii este un „demo“, care a fost oferit de către STS. Instituţia respectivă afirmă că nu îşi asumă răspunderea pentru acurateţea şi buna funcţionare a aplicaţiei în ceea ce priveşte refresh-ul şi precizia datelor geografice.

 

Conducerea Poliţiei a formulat plângere penală

Am descoperit cu surprindere, odată cu această adresă, lipsa aplicaţiei deşi instituţia  a plătit-o. Am luat imediat măsurile necesare, prin formularea unei plângeri penale către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti prin care cerem pedepsirea acelor angajaţi care au girat această tranzacţie şi cerem restituirea sumei de 102.578 lei de la firma braşoveană”, a declarat Cristi Toader, directorul Poliţiei Locale Ploieşti.

Conducerea Poliţiei Locale a cerut procurorului tragerea la răspundere a celor patru salariaţi acuzaţi de pentru fals, uz de fals, abuz în serviciu şi înşelăciune şi fals intelectual în ceea ce-i priveşte pe reprezentanţii firmei furnizoare.

Speţa poate căpăta accente mai grave pentru că infracţiunile foştilor angajaţi sunt cuplate cu o abatere gravă, aceea de subminare a comunicaţiilor integrate sistemului naţional de securitate.