400 de metri are cel mai lung drapel din Prahova. A fost desfăşurat, astăzi, la Măgurele de către aproximativ 400 de localnici. Iniţiativa îi aparţine primarului Vasile Diaconu, care a decis să sărbătorească Ziua Naţională a României printr-un eveniment special. Şi...a reuşit, spunem noi.

Drapelul a fost desfăşurat pe Drumul Naţional 1 A, între Primăria din Măgurele şi Monumentul Eroilor din localitate, acolo unde au avut loc ceremoniile oficiale prilejuite de Ziua Naţională.