Poliţiştii au ridicat 12 tone de articole pirotehnice, în urma mai multor percheziţii făcute, joi, în judeţul Prahova, la locuinţe şi la sediul unei firme, iar şapte persoane au fost duse la audieri, din cercetări reieşind că produsele ar fi fost comercializate unor persoane fizice neautorizate.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova au făcut, joi, opt percheziţii domiciliare şi la sediul unei societăţi comerciale, în judeţul Prahova.

Din cercetări a reieşit că reprezentanţii unei societăţi comerciale cu sediul social în Târgşoru Vechi ar fi importat legal articole pirotehnice din Bulgaria, pe care le-ar fi depozitat însă într-un spaţiu neautorizat. Ulterior, aceste produse ar fi fost comercializate unor persoane fizice neautorizate din municipiul Bucureşti şi judeţele Prahova, Brăila, Ilfov şi Iaşi. 

”Actele de comerţ nu ar fi fost evidenţiate în contabilitate, reprezentanţii firmei sustrăgându-se, în acest mod, de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului statului”, se arată în comunicatul citat.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 12 tone de articole pirotehnice şi suma de 57.800 de lei.

De asemenea, şapte persoane au fost duse la audieri, la sediul Poliţiei.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuarea fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice, comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de pirotehnicieni şi evaziune fiscală.

Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.