Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Prahova va avea un program de lucru prelungit în luna ianuarie, special pentru a veni în sprijinul celor care doresc să obţină un nou paşaport.
Astfel, începând cu 5 ianuarie şi până la sfârşitul lunii, angajaţii de la Serviciul Paşapoarte vor lucra după un program special.
În zilele de luni, marţi şi miercuri se va lucra între orele 8.00 – 17.00, joi între orele 8.30 – 18.30, iar vineri între orele 8.30 – 16.30.
Programul este valabil atât pentru depunerea documentelor necesare obţinerii unui paşaport, cât şi pentru ridicarea documentelor.