Google a dat publicităţii datele obţinute în urma unui studiu pe tema securităţii online, iar concluziile nu sunt deloc încurajatoare.
Împreună cu Universitatea din California, Google a realizat ceea ce reprezentanţii companiei susţin că reprezintă cel mai amplu studiu pe termen lung ce a fost realizat vreodată în domeniul securităţii cibernetice.
Experţii în securitate au monitorizat forumurile şi aşa-numitele pieţe negre în care se comercializează datele personale furate. De asemenea, aceştia au evaluat aplicaţiile pe care hackerii le folosesc în acest scop.
În perioada în care s-a desfăşurat studiul, martie 2016 – martie 2017, au fost furate milioane de nume şi parole prin atacuri directe. În cazul datelor de acces care au fost obţinute indirect, prin atacarea unui serviciu sau a unei instituţii, estimarea menţionează miliarde de nume şi parole.
Cei de la Google au identificat peste 25.000 de instrumente care pot fi folosite pentru spargerea conturilor. Şi mai îngrijorător, conform cercetătorilor, este faptul că aceste aplicaţii sunt accesibile oricui, inclusiv celor care nu experienţă în acest domeniu.
În timpul studiului au fost găsite 1,9 miliarde de date de autentificare scoase la licitaţie. În următoarele 6 luni după încheierea oficială a studiului, până în septembrie 2017, au mai fost descoperite alte 1,2 miliarde de nume şi parole, semn că fenomenul accelerează.
Cercetătorii au împărţit victimele în două categorii, în funcţie de tipul atacului. 788.000 de utilizatori au căzut victime malware-ului de tip keylog, care monitorizează acţiunile tastaturilor. Phishing-ul sau furtul de identitate a făcut la rândul lui 12,4 milioane de victime.
În medie, în decursul unei săptămâni, instrumentele de tip keylog au strâns pe durata studiului 14.879 de date de logare. Phishing-ul, care se dovedeşte mult mai răspândit, obţine în medie 234.887 de nume şi parole într-o săptămână.
Reprezentanţii Google susţin că, punând în practică experienţa câştigată în urma studiului, au fost prevenite 67 de milioane de atacuri asupra utilizatorilor care folosesc serviciile şi aplicaţiile companiei.
Hackerii fură 250.000 de nume şi parole, în medie, pe săptămână
13 noiembrie 2017
(62 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cel mai mare producător de drone lucrează cu it-işti români
(28 martie 2016)
163 vizualizări
Electronice despre care nu ştiai că sunt româneşti
(15 februarie 2018)
1089 vizualizări
Rusia a interzis o reţea de socializare
(11 noiembrie 2016)
74 vizualizări
RCS&RDS îmbunătăţeşte vitezele conexiunilor de internet mobil în Bucureşti şi alte 25 de oraşe
(18 aprilie 2015)
70 vizualizări
iPhone 6 se vinde ca pâinea caldă
(21 septembrie 2014)
58 vizualizări
Facebook ar putea schimba parola cu recunoaşterea facială
(4 octombrie 2017)
111 vizualizări
WhatsApp va permite conferinţe video cu până la patru persoane.
(31 iulie 2018)
43 vizualizări
Cel mai mare motor de avion a fost testat în SUA
(21 aprilie 2016)
82 vizualizări
Facebook şi Google România fac angajări. Ce posturi sunt disponibile
(20 ianuarie 2015)
180 vizualizări
Descoperirea care va schimba lumea internetului
(8 iulie 2013 - Clara ION)
79 vizualizări
Apple lansează iOS 13
(20 septembrie 2019)
36 vizualizări
De ce nu vrea Samsung să îşi deschidă birouri în Londra
(7 august 2017)
229 vizualizări
Site-ul Ministerului Justiţiei, nefuncţional la mai bine de 12 ore de la anunţul ministrului Justiţiei de declanşare a procedurii de revocare a procurorului şef al DNA
(23 februarie 2018)
48 vizualizări
Facebook şi-a schimbat politica în privinţa nudităţii
(17 iunie 2014)
72 vizualizări
CERN: Teoria Supersimetriei pierde teren
(28 iulie 2015)
530 vizualizări
Cum se face backup la Android
(29 iunie 2014)
61 vizualizări
Vulnerabilitatea care permitea oricui să-ţi şteargă pozele pe Facebook
(4 decembrie 2017)
98 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole