Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea din judeţul Constanţa a achiziţionat două motociclete SMURD pentru intervenţii mai rapide în situaţii de urgenţă, paramedicul de pe motocicletă având rolul de a acorda primul ajutor până la sosirea ambulanţei. Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Raed Arafat spune că timpul de reacţie ar putea scădea până la 10 minute, iar intervenţiile în cazurile grave vor fi mai rapide.
"Aceste motociclete sunt dotate cu tot ce trebuie pentru a salva o viaţă, pentru a menţine o persoană în viaţă până la sosirea echipajului de pe ambulanţă. Ele sunt folosite în zonele aglomerate, când nu este o ambulanţă liberă imediat, când ele sunt mai aproape. Sunt dotate cu defribilator semiautomat, cu oxigen, cu trusă de resuscitare, cu anumite echipamente pentru traumă, iar rolul paramedicului pompier care soseşte este de a acorda primul ajutor imediat şi manevrele de resuscitare până ajunge un echipaj mai mare care să preia cazul”, a declarat, duminică, la Constanţa, secretarul de stat Raed Arafat.
Secretarul de stat în MAI a precizat că în Constanţa prima motocicletă va intra în folosinţă duminică, iar în următoarele două săptămâni va fi funcţională şi cea de-a doua. De asemenea, din 30 august şi Clujul va beneficia de două motociclete SMURD.
"Vor fi 13 paramedici. Motocicletele vor lucra pe timpul zilei, noaptea nu este nevoie, pentru că este aglomeraţia mai mică în oraş şi pot face faţă maşinile. Acum începem cu o motocicletă, dar în următoarele două-trei săptămâni vom ajunge la echipaj complet, în sensul că vor fi ambele motociclete funcţionale”, a precizat Raed Arafat. El a mai spus că paramedicii care vor folosi motocicletele au făcut cursuri de pregătire în acest sens, însă pentru început, motocicletele vor fi folosite doar pe condiţii meteo normal şi va fi evitată conducerea lor pe zăpadă şi gheaţă sau când şoseaua este udă.
De asemenea, secretarul de stat a spus că preţul unei motociclete SMURD dotate cu toate echipamentele necesare, inclusiv cel de protecţie pentru motociclist, este aproximativ 20.000 de euro.
"Dar costul este justificat, pentru că vorbim despre o motocicletă dotată, care are echipamente de salvare de viaţă, oxigen, defribilator, trusă de resuscitare, tot ce e necesar pentru a salva o viaţă. În Bucureşti s-a dovedit că motocicleta poate ajunge foarte repede în zonele aglomerate, sunt un vârf de lance când o ambulanţă este la o distanţă mai mare şi până ajunge ambulanţa, pot să facă treaba foarte bine”, a subliniat Arafat.
El a precizat că timpul de reacţie poate scădea şi până la 10 minute: "Dacă putem câştiga trei-patru minute pe intervenţie la stop cardiac, este un lucru foarte mare”.
Şefa Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa, Rodica Tudoran, a afirmat că motocicletele nu au capacitate de evacuare, însă se pot strecura mai uşor în trafic, ceea ce ajută foarte mult la scurtarea timpului de intervenţie în situaţiile de urgenţă.
"În cazurile grave, de politraumă sau stop cardio-respirator, cinci minute înseamnă viaţă. În stop cardio-respirator, un şoc electric dat în primele cinci minute porneşte cordul şi pacientul poate supravieţui fără leziuni cerebrale. Întârzierea poate fi fatală. Acordăm primul ajutor, putem defibirla cu aceste motociclete”, a spus medicul.
Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, primele motociclete au fost iniţial achiziţionate în Bucureşti şi au un timp de intervenţie de doar trei - cinci minute, comparativ cu media de aproximativ opt minute a unei ambulanţe. Cu acestea s-a intervenit, anul trecut, în peste 2.100 de acţiuni de salvare.Cele două motociclete din Constanţa sunt echipate cu defibrilator semi-automat, balon de resuscitare, trusă cu laringoscop, aspirator de secreţii şi geantă medicală de urgenţă şi alte echipamente specifice, precum şi cu dispozitive de avertizare sonoră şi luminoasă şi cu sisteme speciale de comunicaţii.
ISU Dobrogea, dotat cu două motociclete SMURD pentru intervenţii de urgenţă
21 august 2017
(323 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Elevii români au obţinut 11 medalii la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada 2016
(24 iulie 2016)
200 vizualizări
Oamenii din Târgovişte atenţionaţi prin RO-ALERT în timpul incendiului de joi.
(16 noiembrie 2018)
62 vizualizări
Cod galben de ninsori viscolite în zonele de munte din 25 de judeţe, inclusiv în Prahova
(27 decembrie 2016)
108 vizualizări
Lista candidaturilor României la CEDO a fost modificată
(19 august 2013 - Cristina IANCU)
93 vizualizări
România şi-a lansat campania de promovare a candidaturii pentru găzduirea Agenţiei Europene pentru Medicamente
(9 septembrie 2017)
189 vizualizări
Ploi şi vânt puternic, astăzi, în majoritatea zonelor ţării; ninsori şi viscol la munte
(3 februarie 2018)
68 vizualizări
Amenzi date vitezomanilor care au ignorat radarele, pe autostrăzile A1, A2 şi A3
(30 aprilie 2017)
551 vizualizări
Tragedie în judeţul Vâlcea. Patru oameni au murit, după ce a explodat o mină antipersonal
(18 noiembrie 2021)
107 vizualizări
Romeo Stavarache, achitat de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul ''Apartamentul''
(19 aprilie 2017)
60 vizualizări
Nici Palatul Parlamentului nu are autorizaţie ISU
(19 noiembrie 2015)
146 vizualizări
Comisia juridică a dat verde reţinerii şi arestării lui Theodor Nicolescu
(23 martie 2015)
334 vizualizări
Ce se întâmplă cu BAC-ul din 2021. Sorin Cîmpeanu a dat anunţul oficial
(11 ianuarie 2021)
80 vizualizări
Infotrafic: Coloane de autoturisme la intrarea în Bucureşti, dinspre autostrăzi; pe A1, coloana se întinde pe 7 kilometri
(9 aprilie 2018)
54 vizualizări
Trustul Intact înfiinţat cu banii fostei Securităţi!
(12 august 2014)
316 vizualizări
Noile reguli de intrare în România. Hotărârea CNSU privind carantina
(1 februarie 2022)
100 vizualizări
Premierul Florin Cîţu, după ce un TIR de ATI s-a defectat şi trei pacienţi Covid au murit: Am văzut că administratorii, reprezentanţii statului, fug de comunicare.
(13 aprilie 2021)
26 vizualizări
Proiect PSD: Scutiri de la plata impozitului pentru aparţinătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav
(5 aprilie 2017)
123 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole