Clădirea Palatului Parlamentului nu are autorizaţie ISU pentru că nu a fost recepţionată, însă, dispune de un detaşament de pompieri, special înfiinţat, iar intervenţia pentru stingerea unui posibil incendiu este dublată de formaţiunile de intervenţie organizate la nivelul structurilor Camerei.

"În Palatul Parlamentului există un detaşament de pompieri, special înfiinţat, intervenţia pentru stingerea unui posibil incendiu fiind dublată de formaţiunile de intervenţie organizate la nivelul structurilor Camerei Deputaţilor, care ar fi predispuse la un risc mai mare de incendiu", arată un comunicat de presă remis de Camera Deputaţilor.

Astfel, îndrumarea şi controlul activităţii de apărare împotriva incendiilor se efectuează în mod sistematic, prin structurile proprii ale serviciilor instituţiei, dar şi prin structura special creată a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF), înfiinţată la Palatul Parlamentului prin HGR nr. 366/1995 şi, ulterior, prin Legea nr.307/2006, arată sursa citată.

Potrivit comunicatului de presă, încă din faza de proiect a clădirii, au fost prevăzute măsuri şi soluţii tehnice pentru securitatea la incendiu, fiind aplicate criteriile şi nivelurile de performanţă privind siguranţa la foc din normativele şi standardele specifice în vigoare la data respectivă.

De asemenea, clădirea dispune de instalaţii de detecţie, semnalizare şi anunţare a incendiilor, de stingere cu hidranţi (interior şi exterior), instalaţii de sprinkere cu apă pulverizată şi gaz inert, stingătoare portative de incendiu şi alte mijloace individuale de protecţie şi intervenţie în caz de incendiu.

Avizul obligatoriu de la ISU a devenit subiect de interes după incendiul care a cuprins clubul bucureştean Colectiv, pe 30 octombrie, în urma căruia au murit 56 de persoane şi alte peste 150 au fost rănite.

În zilele care au urmat tragediei, un fost membru în Consiliul de Administraţie al Sălii Palatului din Bucureşti a declarat că nici aceasta nu are aviz de la ISU, iar premierul interimar Sorin Câmpeanu, fost ministru al Educaţiei, a declarat, la rândul său, că 93% dintre şcolile din România funcţionează şi ele fără acest aviz al ISU.