În timp ce un general care a obţinut grade pe timp de pace se poate pensionat în 2017 cu un venit de 20.000 de lei pe lună, adevăraţii eroi ai ţării, care au luptat în Al Doilea Război Mondial câştigă mult mai puţin.
Potrivit Adevarul.ro, Gheorghe Constantin, în vârstă de 96 de ani, este general-locotenent de aviaţie cu trei stele. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a participat la 271 de misiuni de luptă, de vânătoare, de bombardament şi de cercetare.
După război, a fost primul comandant al Aeroportului „Mihail Kogălniceanu. A ieşit la pensie în 1951. Acum, are un venit lunar de 4.500 de lei.
Un alt erou al celuri de-Al Doilea Război Mondial este generalul de aviaţie Ion Dobran, în vârstă de 98 de ani. A participat la 340 de misiuni, a doborât 18 avioane inamice şi a fost doborât, la rândul său, de trei ori. După război, a fost persecutat de comunişti, fiind dat afară din casă şi obligat să muncească din greu în fabrică. Acum are o pensie sub 3.000 de lei, la care se mai adaugă indemnizaţii de la veterani şi de la decoraţie, potrivit Adevarul.ro.
O ordonanţă de urgenţă care modifică legea pensiilor militare a fost adoptată de Guvern. Pensiile militare vor fi plafonate şi nu mai pot depăşi salariul net al celui care trece în rezervă. Aşadar, dacă unui militar i-ar ieşi conform calculului o pensie mai mare decât leafă la momentul trecerii în rezervă, va fi coborâtă până la nivelul venitului din activitate.
În plus, pensiile militare vor fi indexate doar în raport cu inflaţia. În sistemul de apărare, sunt câteva zeci de pensii uriaşe. Conform ministrului apărării, în armata cel mai mare venit obţinut după trecerea în rezervă aparţine unui magistrat militar şi trece de 33 de mii de lei.
Ce pensie are un militar care a doborât 18 avioane în Al Doilea Război Mondial
8 august 2017
(578 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cinci mari universităţi critică dur creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani: Nu vom accepta ca decizia privind resursele umane să fie exercitată din exteriorul universităţii, printr-o lege abuzivă
(10 iunie 2021)
44 vizualizări
Se fac angajări la casele de pensii: 1.000 de posturi, plătite cu 4.100 de lei pe lună
(8 iunie 2021)
160 vizualizări
Castanul cu coroana în formă de inimă a ajuns viral pe Internet
(19 mai 2016)
76 vizualizări
Proiect pentru îmbunătăţirea programului de protecţia martorilor
(6 iulie 2013)
85 vizualizări
Imobilele confiscate ar putea fi transformate în unităţi medicale, şcoli sau alte instituţii publice
(1 aprilie 2015)
50 vizualizări
Comisia juridică a dat verde reţinerii şi arestării lui Theodor Nicolescu
(23 martie 2015)
334 vizualizări
Românul Iulian Gherguţ, răpit în 2015 în Mali, cere ajutorul preşedintelui Iohannis
(2 iulie 2017)
89 vizualizări
Peste 2,2 milioane de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica
(8 septembrie 2013)
98 vizualizări
Surse: Ce prevede noul proiect de lege al lui Alexandru Rafila, privind Certificatul Verde
(10 decembrie 2021)
113 vizualizări
Furtuni puternice în România. Vremea se schimbă radical, zonele afectate de vijelii
(9 iunie 2022)
12 vizualizări
Ludovic Orban: Parcurile ar putea fi deschise mai devreme. Ce se va întâmpla cu restaurantele
(24 aprilie 2020)
314 vizualizări
Angajaţii care vin la muncă fără să fie plătiţi de 9 luni
(12 octombrie 2017)
699 vizualizări
Dosarul Revoluţiei: CEDO obligă statul să le dea câte 15.000 de euro celor 17 români care au făcut plângere
(23 februarie 2016)
156 vizualizări
Cod Portocaliu de ger în 36 de judeţe şi Bucureşti, luni şi marţi; Cod galben în alte 5 judeţe din vest
(9 ianuarie 2017)
173 vizualizări
Restricţii pe pârtiile de schi. În ce condiţii vom putea merge de sărbători în vacanţă la munte
(11 decembrie 2020)
92 vizualizări
246 noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, in Romania
(22 iunie 2020)
106 vizualizări
Ceaţă densă pe autostrada A3
(20 ianuarie 2017)
340 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole