Destinată utilizatorilor de Nokia Lumia, aplicaţia Nokia Car App vă ajută să fiţi mai atenţi la drum când vă aflaţi la volan.
Privită de la distanţă, aceasta este o interfaţă simplificată pe care o puteţi utiliza atunci când mergeţi cu maşina. Nu vă restricţionează accesul la alte programe de pe telefon, dar implicit, vine cu butoane mari şi câteva funcţii predefinite pentru a nu mai naviga prin mai multe meniuri, în loc să fiţi atenţi la ceilalţi participanţi la trafic. În momentul în care aţi intrat în aplicaţie, aveţi trei butoane mari care deschid aplicaţia de navigaţie a celor de la Nokia, player-ul Nokia MixRadio şi o listă de apelare rapidă. Partea de sus afişează trei tipuri de informaţii pe care le puteţi alterna printr-un swipe.
Bateria aparatului este una dintre ele, vremea probabilă este a doua, iar data şi ora este cea din urmă. Din panoul de configurare al aplicaţiei, puteţi schimba toate cele trei aplicaţii, puteţi alege oraşul pentru meteo şi tipul de grade în care vor fi afişate temperaturile (Celsius sau Fahrenheit). Atât. Aplicaţia nu este una complicată şi nici nu trebuie să fie. Deşi nu ar trebui să vă jucaţi pe telefon atunci când conduceţi, cu Nokia Car App puteţi face câteva lucruri pe telefon într-un mod mult mai simplu, mai intuitiv şi din mai puţini paşi. Ca un mic detaliu, atunci când rulaţi Nokia Car App, ecranul telefonului nu mai intră în stand by.
Acest progrămel este descărcabil în mod gratuit din Windows Phone Store de către toţi posesorii de terminale Nokia Lumia.
SURSA: playtech.ro