Husa care încarcă telefonul mobil cu energie regenerabilă, fără să mai fie nevoie de curent electric de la o priză, va fi disponibilă pe piaţă, cel mai probabil, din toamna acestui an.
ArKase, invenţia inginerului Răzvan Mărcuş din judeţul Hunedoara, a fost medaliată cu aur la ediţia din acest an a Salonului internaţional de inventică EuroInvent Iaşi (20-21 mai).
„Foarte multă lume m-a întrebat, în cadrul salonului de inventică de la Iaşi, de unde se poate cumpăra această husă şi la ce preţ. Cred că o să apară în toamnă. Sunt în discuţii cu un grup de potenţiali investitori. Preţul acestei huse va fi undeva la 150 de euro, similar cu cel al bateriilor simple, reîncărcabile, bune din punct de vedere calitativ”, a spus Răzvan Mărcuş, potrivit Agerpres.
Husa care poate încărca telefoanele inteligente doar prin simpla utilizare a acesteia funcţionează pe baza unor principii ale fizicii aplicate în practică de inventatorul acesteia. Acesta a explicat că husa captează şi transformă în energie electrică semnalele GPS, wi-fi, undele radio, zgomotul, mişcarea, energia fotovoltaică şi chiar temperatura palmei utilizatorului. Energia pe care o produce este suficientă pentru funcţionarea unui telefon mobil, a unei tablete sau a altor gadget-uri moderne.
În prezent, inventatorul husei studiază posibilitatea prin care grosimea acesteia poate fi redusă de la 8 mm, la circa 3 mm, ceea ce i-ar aduce un plus de confort în utilizare.