Facebook a anuntat ca, începând din 13 mai, noua mari ziare, printre care "The New York Times" si "The Guardian", vor publica continuturi ale paginilor lor direct pe reteaua sociala, astfel încât utilizatorul nu va fi nevoit sa iasa de pe aceasta pagina pentru a avea acces la ele, relateaza miercuri EFE.
Facebook, compania fondata de Mark Zuckerberg, a lansat aplicatia "Instant Articles", un proiect de acces la articole din mass-media, nu prin link-uri ca pâna acum, ci postate direct pe aceasta retea de socializare. Vicepresedintele responsabil cu mass-media al Facebook, Justin Osofsky, a declarat pentru EFE ca accesul la stiri de pe telefonul mobil avea nevoie de o îmbunatatire.
'Concret este nevoie de 8 secunde pentru a încarca un articol pe telefon', a explicat si responsabilul Instant Articles, Michael Reckhow. Acesta a asigurat ca ritmul de încarcare a informatiilor publicate direct pe Facebook cu ajutorul Instant Articles va fi de zece ori mai mare. 'The New York Times', 'The Atlantic', NBC News, 'Buzzfeed', 'National Geographic' si cele europene 'The Guardian', BBC News, 'Spiegel' si 'Bild' sunt primele mass-media care vor folosi aceasta aplicatie.
Cinci mari cotidiane încep sa publice de miercuri câte cinci articole prin aceasta aplicatie. În urmatoarele saptamâni vor începe sa utilizeze acest instrument si alte mass-media, a precizat Justin Osofsky.
Facebook a colaborat cu editorii de informatii pentru a optimiza formatul articolelor difuzate pe Facebook. Informatiile difuzate pe Facebook vor putea fi gasite si pe site-ul ziarelor în formatul traditional.
Instant Article este o aplicatie destinata telefoanelor mobile: articolele pe care mass-media le vor distribui direct pe Facebook vor fi vizibile pe pagina utilizatorilor aplicatiei, deocamdata doar pentru aparatele iPhone.