CFR Călători suplimentează de 1 Mai cu peste 8.000 de locuri trenurile către cele mai solicitate destinaţii
CFR Călători suplimentează de Paşte cu peste 8.000 de locuri trenurile către cele mai solicitate destinaţii
CFR Călători a înregistrat o dublare a numărului biletelor acordate studenţilor în februarie-martie
Grevă la CFR - o parte a salariaţilor au întrerupt lucrul nemulţumiţi de negocierile privind contractul de muncă
Trenul Regio 4313 a deraiat între staţiile Buşag şi Baia Mare
CFR Călători pune în vânzare bilete la jumătate de preţ, de Valentine’s Day şi de Dragobete
- Taguri:
- bilete,
- tren,
- cfr,
- calatori,
- dragobete,
- valentines
Mai multe trenuri au întârzieri chiar şi de trei ore din cauza unor lucrări care se fac între staţiile Timişu de Sus şi Dârste
- Taguri:
- trenuri,
- intarzieri,
- brasov,
- timis,
- darste,
- cfr,
- infrastructura,
- feroviar,
- trafic,
- locomotive,
- diesel
Românii vor putea merge cu maşina în trenurile spre Grecia
Trenurile, verificate de poliţişti pentru două zile. La cât se ridică amenda pentru cei care circulă fără bilet
CFR Călători a anulat 30 trenuri, joi, din cauza viscolului
Şapte trenuri au fost anulate din cauza viscolului
CFR Călători: 99 de trenuri sunt anulate joi în sudul şi estul ţării
CFR Călători: 80 de trenuri sunt anulate miercuri în sudul şi estul ţării
CFR Călători a anulat marţi 44 de trenuri, majoritatea între Capitală şi estul ţării. Restricţii de viteză în sudul şi estul ţării, din cauza gerului
Fostul director CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat la 8 ani cu executare
- Taguri:
- necolaiciuc,
- cfr,
- inchisoare,
- executare
Toate liniile gării din Galaţi sunt inundate!
O Supercupă cu apă! Astra a luat trofeul
Comisia de Apel a redus sancţiunile de depunctare pentru CFR şi Rapid. Petrolul nu a depus contestaţie

Ingrediente La borşul pescaresc nu se folosesc decât câteva legume: cartofi, ceapă,

Cele mai populare jocuri de cazinou online sunt în continuare cele ca la aparate
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!



„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024

EURO = 4.9705 RON


USD = 4.6276 RON


GBP = 5.8148 RON

Top articole
-
Brebu- un castel necunoscut!
Publicat la data de 17 februarie 2025
-
O grădină zoologică inedită
Publicat la data de 17 februarie 2025
-
Valentine s Day, o sărbătoare modernă a iubirii cu o istorie tot mai populară la români
Publicat la data de 14 februarie 2025
-
Cum influenţează tehnologia deciziile noastre financiare?
Publicat la data de 17 februarie 2025