Mihai Necolaiciuc, fost director general al CFR, a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă. El fost ridicat de la domiciliul său din Constanţa de către poliţişti după ora 13.00 şi dus la sediul IPJ. Ulterior va fi încarcerat la penitenciarul Poarta Albă, unde îşi va ispăşi pedeapsa.
În primă instanţă Mihai Necolaiciuc a fost condamnat la zece ani de închisoare. Astfel, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti i-au admis apelul şi i-au redus pedeapsa primită la Judecătoria Sectorului 1 în 2 iunie 2015, de la zece la opt ani de închisoare.
Totodată, el mai trebuie să plătească daune de 116 milioane de lei, în solidar cu alţi inculpaţi din dosar.
Acuzaţiile de abuz în serviciu au fost formulate de procurorii DNA iniţial în trei dosare separate, care apoi au fost reunite în procesul în care Mihai Necolaiciuc este judecat pentru acordarea ilegală a unei serii de contracte.
Din pedeapsa lui Necolaiciuc va fi scăzută perioada în care a stat în arest preventiv, respectiv din 17 iunie 2009 până în 26 ianuarie 2012 şi perioada din 17 octombrie 2014 în 17 iulie 2015, când a fost liberat condiţionat din executarea unei alte pedepse, de patru ani şi şase luni închisoare, la care a fost condamnat definitiv în 17 octombrie 2014, notează News.ro.
Într-un alt dosar, Mihai Necolaiciuc a fost condamnat definitiv la patru ani şi şase luni de închisoare în 17 octombrie 2014, pentru utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice.
Mai exact, o bună parte din 34,3 milioane de euro, bani obţinuţi prin creditul de la Banca Europeană de Investiţii contractat în anul 2000 pentru diminuarea efectelor inundaţiilor şi reconstruirea infrastructurii feroviare afectate de viituri, au fost cheltuiţi pe servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, aparate de aer condiţionat, salopete din doc, covoare PVC, calendare şi agende.
În iulie 2015, după ce a executat nouă luni de închisoare, Necolaiciuc a primit o decizie definitivă de eliberare condiţionată din partea magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti, fostul director al companiei CFR fiind pus atunci în libertate.
Mihai Necolaciuc a fost director al Căilor Ferate Române între 2000 şi 2003
Digi 24