Echipa de handbal feminin CSM Ploieşti a reuşit să îşi atingă obiectivul la turneul de la Sibiu, câştigând ambele meciuri disputate în compania echipelor de eşalon inferior, HM Buzău şi HC Alba Sebeş. De fiecare dată, fetele antrenate de Mircea Anton s-au impus la o diferenţă de trei goluri: 33-30 cu Buzăul şi 25-22 cu Sebeşul, rezultate suficiente pentru ca echipa ploieşteană să îşi atingă obiectivul. Nu a fost, însă, deloc uşor să se obţină aceste rezultate, adversarele ploieştencelor depăşindu-şi condiţia la fiecare dintre cele două partide. Experienţa superioară a jucătoarelor de la CSM, dar şi cea a conducerii tehnice au fost elementele care au înclinat balanţa în favoarea echipei ploieştene.
Astfel, la finalul unui sezon în care CSM Ploieşti a pierdut foarte multe meciuri, echipa antrenată de Anton a câştigat exact atunci când a trebuit, pentru a se menţine în Liga Naţională.
Acest rezultat este unul mai important decât pare la prima vedere, din moment ce vine pe fondul unui sezon de restructurare la CSM, în care au avut loc foarte multe schimbări la nivelul lotului de jucătoare, faţă de sezonul anterior.
Un material retrospectiv despre CSM Ploieşti va fi prezentat de Jurnalul Prahovean în data de 6 iunie.