Într-un comunicat de presă publicat pe siteul oficial, FC Petrolul infirmă categoric informaţiile apărute în presă, potrivit cărora partida contra Concordiei Chiajna nu se va desfăşura la Ploieşti, şi anunţă că jocul de lunea viitoare, din cadrul etapei a 17-a a Ligii 1, va avea loc pe stadionul ”Ilie Oană”, cu începere de la ora 20.30.

"Suporterii care doresc să-şi achiziţioneze tichete pentru meciul cu Concordia o pot face, începând de mâine, de la casele de bilete ale stadionului ”Ilie Oană”, între orele 10.00-18.00, de pe site-ul oficial al Petrolului, site-ul Eventim, precum şi de la partenerii Eventim.

Şi la acest joc, FC Petrolul a decis să acorde bilete cu valoare zero abonaţilor din cele două peluze suspendate pentru 6 etape de pe teren propriu. Biletele vor fi la tribuna I, din zonele Est şi Vest, iar abonaţii sunt rugaţi să se prezinte cu cartea de identitate şi cardul de acces la casele de bilete ale stadionului ”Ilie Oană”, până la ora începerii partidei cu Concordia Chiajna, programată luni, 8 decembrie, de la ora 20.30.", se mai specifică în comunicatul clubului de fotbal.

Vă reamintim că Jurnalul Prahovean oferă zece bilete pentru această partidă câştigătorilor concursului "Jurnalul Prahovean şi Bergenbier te trimit la meci"