Antrenorul Petrolului consideră că CSMS Iaşi a beneficiat de o manieră de arbitraj părtinitoare în partea centralului Găman. Cel mai probabil, Selymes se referă la faza golului, la care Pecanha s-a ciocnit de Golubovic. Părerea specialiştilor care au comentat faza este însă că nu a fost fault. Declaraţiile lui Selymes sunt date imediat după meci, înainte ca tehnicianul să vadă reluările. “A fost un meci echilibrat. Cred că un rezultat de egalitate era corect. Faza golului nu am văzut-o şi nu o pot comenta. Dar portarul trebuie protejat. Deci a fost fault. Am pierdut un meci nemeritat. Nu sînt mulţumit de băieţi pentru că au pierdut, deşi a fost un gol primit pe o greşeală de arbitraj.
Prima repriză am început mai slab, iar în partea a doua am avut cîteva şanse. Stăm bine cu banii, dar nu şi cu punctele. Azi am aşteptat mult mai mult de la băieţi. Nu l-am bătut azi pe Prunea, dar el ne-a învins cu arbitrii. N-am de ce să-l felicit", a spus Selymeş la Dolcesport.