Echipa de handbal feminin CSM Ploieşti va încheia sezonul regulat al Ligii Naţionale pe terenul echipei Universitatea Neptun Constanţa. Se vor înfrunta, practic, echipele clasate pe locurile 10 şi 11, ambele formaţii urmând să se întâlnească şi în meciurile din play-out. De fapt, aceasta este singura miză reală a meciului, echipa care se va impune urmând să aibă, cel puţin teoretic, un ascendent moral în perspectiva confruntărilor directe din faza decisivă. Pentru gazde, însă, există şi motivaţia de a câştiga pentru a urca un loc în clasament. Pentru ca acest lucru să se întâmple, SCM Craiova ar trebui să piardă acasă cu HCM Roman, iar Neptun să câştige contra CSM Ploieşti.
Partida mai are un punct de interes: duelul dintre golgheteri. Chiar dacă pare un paradox, date fiind poziţiile din clasament ale celor două formaţii, două handbaliste de la Neptun Constanţa şi una de la CSM Ploieşti se află în topul marcatoarelor din Liga Naţională. Este vorba despre Alla Sheiko şi Bianca Tiron, de la Neptun, respectiv Mirela Roman, de la CSM Ploieşti.
Partida dintre Universitatea Neptun Constanţa şi CSM Ploieşti are loc duminică, 16 martie, în sala sporturilor din oraşul de pe Litoral.