Prestaţia penibilă a lui Comănescu la meciul cu Dinamo ridică multe semne de întrebare. Justificate, de altfel, din moment ce fotbalul românesc se joacă şi prin culise. Sunt unele zvonuri conform cărora s-au legat prietenii între cluburi în perspectiva luptei pentru evitarea retrogradării. Petrolul este pe ultimul loc fără punctele de la TAS. Două echipe retrogradează direct, iar una dă baraj cu o reprezentantă a eşalonului secund.
În orice caz, ieri, Comănescu a greşit grav neacordând fault la intrarea lui Gnohere la Pecanha. Dacă ţinem cont că arbitrii nu prea riscă la astfel de faze şi dau fault la portar în suprafaţa de protecţie pentru contacte mult, mult mai uşoare, este firesc şi imperios necesar să ne întrebăm de ce Comănescu n-a fluierat.
Pentru că este petrolist şi pentru că a ajutat Petrolul să joace pe stadionul Ilie Oană, plătind chiria după rezilierea contractului dintre SGU şi clubul ploieştean, Lucian Rădulescu are tot dreptul să fie una dintre vocile suflării galben-albastre. Mai ales că nu zice rău deloc, iar experienţele trecute din fotbal îl fac să fie circumspect la potrivirile astea “întâmplătoare”.
“Am stat azi noapte şi am mai văzut o dată meciul. Este inadmisibil ce a făcut acest arbitru Comănescu. Eu nu sunt în fotbal de ieri! I-a spus lui Cristi Vlad că nu a văzut mingea la faza la care Pecanha a fost faultat. Este o tâmpenie! Dacă “domnul” Comănescu are impresia că noi, petroliştii, sforăim, se înşeală amarnic. Petrolul nu poate fi bătaia de joc a nimănui şi nici nu va fi răpusă de vreo alianţă a altor echipe. Sunt ferm convins că Petrolul nu va retrograda şi că, în această iarnă, cu jucătorii care vor veni, va fi îndeplinit obiectivul! Eu voi rămâne aproape de club. Nu pot fi eu finanţator, pentru că nu am atâţia bani. Să fii finanţator la o echipă din Liga I este extraordinar de greu. Voi fi însă alături de Petrolul şi voi ajuta cum pot în continuare”, ne-a declarat Lucian Rădulescu.