Ca şi în celelalte partide disputate sub comanda lui Mihai Stoichiţă, Petrolul a jucat binişor faza ofensivă, dar în apărare a fost extrem de sensibilă.
Este reţeta după care echipa ploieşteană pierde puncte pe bandă rulantă, chiar dacă a început să şi înscrie.
Evident, Mihai Stoichiţă este şi el exasperat de această situaţie şi pare că, oricât se lucrează la antrenamente, găurile nu se astupă. OK, aseară am jucat cu Astra, împotriva unor fotbalişti ca Budescu şi Alibec. Cu toate acestea, un lucru este cert: Petrolul ia gol mult prea uşor ca să adune puncte. Şi, cu cât mai puţine puncte, cu atât mai puţine şanse în playout.
“A fost un meci frumos, plăcut. Din păcate, plătim din nou tribut naivităţii pe faza defensivă. Practic am luat gol la prima mare oportunitate a lor. Este încă un meci pierdut. Va veni pauza şi este clar că trebuie să îmbunătăţim lotul. Trebuie să ne consultăm, echipa tehnică şi conducerea, pentru a reuşi să ne mărim şansele în lupta pentru evitarea retrogradării”, a spus Mihai Stoichiţă, la conferinţa de presă de după meciul de la Giurgiu, pe care Astra l-a câştigat cu scorul de 3-1.