Duminică, 8 iulie, începând cu ora 10.30, Hipodromul Ploieşti va găzdui o nouă reuniune hipică oficială organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti. Vor fi, de data aceasta, doar întreceri oficiale de trap, punctate însă şi de alte momente spectaculoase pregătite de organizatori: demonstraţii de sărituri peste obstacole şi, pentru cei mici, prilejul de a fi plimbaţi de poneiul Calypso, în zona special amenajată în zona tribunelor, evenimente posibile datorită partenerilor de la Domeniul Cailor.
Faţă de programul obişnuit, noutatea va consta în faptul că vor fi două curse de trap semiclasice, pe lângă Premiul de Vară, ce se va desfăşura conform programului competiţional stabilit încă de la începutul anului, organizatorii reuşind să reprogrameze Premiul Debutanţilor, cursă amânată la data de 10 iunie, din cauza lipsei numărului necesar de cai cu vârsta de doi ani, calificaţi.
Drept urmare, reuniunea de duminică va fi deschisă, la ora 10.30, chiar de Premiul debutanţilor, în care se vor întrece şase cai, va continua cu Premiul Indianul, apoi va propune, de la 11.30, Premiul de Vară, o alergare semiclasică rezervată cailor de 3 ani, pe distanţa de 1950 metri. Evenimentul va fi închis, la ora 12.00, de cursa de viteză a zilei, Premiul Intim.
Vă reamintim că biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu maşina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră pentru fiecare autoturism.
Reuniune cu două curse semiclasice, duminică, pe Hipodromul Ploieşti!
5 iulie 2018
(1299 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Asediaţi Cetatea!
(13 septembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
140 vizualizări
Diego Maradona, fenomenul fotbalului mondial, a murit!
(25 noiembrie 2020)
452 vizualizări
Petrolul a încheiat colaborarea cu Teja
(2 iunie 2015)
493 vizualizări
Ce mai fac foştii jucători ai Petrolului (I). A ÎNCEPUT CU EI: Hamza, Zerka, Boudjemaa
(21 iulie 2015 - Ciprian RADU)
1890 vizualizări
ŞOCANT! Jucătorul Patrick Ekeng de la Dinamo a murit, după ce a căzut pe teren
(7 mai 2016)
1187 vizualizări
Micul Messi l-a impresionat pe Sinescu
(18 ianuarie 2015)
704 vizualizări
Jurnal de cantonament: Rednic face evaluarea lotului. GALERIE FOTO
(16 ianuarie 2015)
667 vizualizări
Şarapova a primit un wild card pentru Madrid Open, turneu organizat de Ţiriac
(10 februarie 2017)
288 vizualizări
Ponturile zilei – 4 noiembrie
(4 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
133 vizualizări
O delegaţie a naţionalei de handbal feminin, în vizită la Primăria Ploieşti
(27 mai 2016)
125 vizualizări
Selymes, înaintea meciului cu Dinamo: Nu vreau mai mult decât trei puncte!
(21 august 2015 - Ciprian RADU)
343 vizualizări
Liga B Prahova – rezultatele şi clasamente
(8 octombrie 2013)
224 vizualizări
Asociaţia Comunitară Lupii Galbeni 2012 cheamă în judecată Primăria Ploieşti !
(23 iunie 2014)
950 vizualizări
Lupii au renunţat la Amet Ferdin. Ce le-a transmis fundaşul conducătorilor petrolişti
(18 august 2016 - Ciprian RADU)
518 vizualizări
VIDEO fabulos! Cinci autogoluri într-un meci suspectat de blat! Motivul pentru care nicio echipă nu a vrut să câştige
(29 octombrie 2014)
156 vizualizări
Ce înţelege şi ce nu înţelege Leo Grozavu, actualul antrenor al Petrolului
(4 august 2018 - Cristina IANCU)
2116 vizualizări
Investitorii nu cred că se vor înţelege cu Dan Capră: “Să vedem ce va fi la vară!”
(4 februarie 2016)
277 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























