Meciul tur dintre CFR Cluj şi Slavia Praga, contând pentru play-off-ul Europa League, va fi arbitrată de turcul Cuneyt Cakir (42 de ani).
Prima manşă a play-off-ului UCL CFR Cluj - Slavia Praga se joacă marţi, 20 august, în Gruia. Returul este programat miercuri, 28 august, la Praga.
Cakir va fi ajutat de asistenţii Bahattin Duran şi Tarik Ongun, ambii din Turcia, în timp ce Huseyin Gocek va fi al patrulea oficial.
Cakir are o experienţă vastă în Champions League. A arbitrat finala Barcelona - Juventus 3-1 din 2015, contabilizând un total de 51 de meciuri conduse în cea mai importantă competiţie europeană.
Partida va consemna primul meci din istoria unui club din România care beneficiază de arbitraj video, cerinţă necesară pentru meciurile din play-off-ul Champions League. Arbitru video pentru această partidă va fi Mete Kalkavan, în timp ce Ali Palabiyik va fi arbitru asistent video.