Traian Băsescu a participat astăzi la priveghiul lui Florin Cioabă, regele autoproclamat al romilor. Şeful statului s-a urcat niţel într-un elicopter şi a găsit de cuviinţă să-i ofere un ultim omagiu unui personaj obscur, important doar pentru etnia din care provine. Asta după ce acelaşi preşedinte s-a interesat de mai multe ori despre starea de sănătate a defunctului, înainte ca acesta să dea colţul. În acelaşi timp, unul dintre cei mai buni fotbalişti din România, Costică Ştefănescu, a trecut în nefiinţă, după ce a suferit cumplit, fără ca multă lume să ştie. Doar că, aici este diferenţa, preşedintele ar fi putut afla despre starea lui Ştefănescu, dacă s-ar fi interesat despre valorile din ţara asta. Dar nu a făcut-o. A preferat să îşi arate deschis aprecierea pentru Cioabă, în timp ce românii şi-au exprimat recunoştinţa pentru Costică Ştefănescu. Un om care a făcut ceva pentru ţara asta, şi ceva bun.

Probabil, pentru că nu era din etnia lui Cioabă, pentru că era “în concediu” la Spitalul Militar, nu în Turcia şi probabil pentru că nu a putut aduce voturi pentru comandanţi de nave ( alea care au mai rămas după ce s-a vândut flota), Ştefănescu nu a existat pentru Băsescu. Bine că a existat Cioabă! Mă întreb doar de ce Băsescu nu l-a sunat şi pe Costică Ştefănescu, în timp ce fostul fotbalist suferea de cancer pulmonar, pentru a-l întreba dacă trăieşte bine?

Dacă aş spune că mi-e jenă cu un preşedinte care are astfel de opţiuni, probabil că mi-ar sări băsiştii în cap. Aşa că nu o spun, o păstrez doar pentru mine!