Rusia a fost exclusă oficial de FIFA de la Cupa Mondială de fotbal.
Ruşii trebuiau să joace semifinala play-off-ului contra Poloniei în luna martie, dar confruntarea nu va mai avea loc.
FIFA a decis să-i excludă pe ruşi din cauza războiului din Ucraina, iar Polonia se califică automat în finală.
Polonezii vor lupta pentru locul la Cupa Mondială cu câştigătoarea dintre Suedia şi Cehia.
În schimb, Ucraina nu va mai disputa pe 24 martie semifinala barajului cu Scoţia. Aceasta a fost amânată pentru luna iunie, având în vedere că întrecerea internă din Ucraina a fost suspendată, iar jucătorii din străinătate sunt profund afectaţi.
FIFA a fost reticientă iniţial să-i excludă pe ruşi, dar mai multe ţări au ameninţat că vor boicota play-off-ul dacă nu se vor lua măsuri dure. Cluburile din Rusia au fost excluse, de asemenea, şi din cupele europene.
Sursa: www.spotmedia.ro