Vasile Sfetcu, fost portar al Petrolului, a decedat la Constanţa, la vârsta de 79 de ani.

Sfetcu a fost campion cu Petrolul în sezonul 1965-1966 şi a făcut parte din echipa care a învins Liverpool în Cupa Campionilor Europeni. Fostul goalkeeper a evoluat la Petrolul în perioada 1958-1966 şi a avut şi trei convocări la echipa naţională.

Liverpool, proaspăt încoronată campioană a Angliei pentru a şaptea oară în istorie, a învins în meciul tur de pe Anfield Road, scor 2-0, meci în care titular în poarta "lupilor" a fost Sfetcu.

În partida retur, locul lui Sfetcu a fost luat de Mihai Ionescu, iar ploieştenii au produs surpriza şi s-au impus cu scorul de 3-1.

Vasile Sfetcu va fi înmormântat mâine, la cimitirul din Agigea, la ora 14:00.

Sursa : gsp.ro