Portarul Elena Şerban şi interul Nicoleta Tudor au fost convocate la lotul naţional universitar, în vederea Campionatului Mondial Universitar din Spania. Reunirea este programată luni, 20 iunie, la ora 13.00, la Rin Grand Hotel, din Bucureşti, iar, după o scurtă perioadă de pregătire, se va pleca, pe data de 26, spre Malaga.
Campionatul Mondial Universitar de Handbal va avea loc în perioada 26 iunie – 3 iulie, iar România face parte din Grupa A, alături de ţara gazdă, Spania, de Japonia şi de India.Meciurile din faza grupelor vor fi pe 27 iunie, cu India, pe 28 iunie, cu Spania, şi pe 29 iunie, cu Japonia. Semifinalele sunt programate pe 1 iulie, iar finalele, o zi mai târziu.
Nicoleta tocmai a semnat prelungirea contractului cu CSM, în timp ce, pentru Elena Şerban, se negociază prelungirea împrumutului de la CSM Bucureşti.
Lotul României pentru Campionatul Mondial Universitar
Portari: Elena Şerban (CSM Ploieşti), Denisa Dedu (Corona Braşov)
Extreme stânga: Cristina Florica (SCM Craiova), Alexandra Orşivschi (HC Dunărea Brăila)
Interi stânga: Gabriela Perianu (HCM Baia Mare), Alexandra Andrei (SCM Craiova)
Centri: Eliza Buceschi (Thuringer HC), Andreea Pricopi (Corona Braşov), Mădălina Zamfirescu (HC Dunărea Brăila)
Interi dreapta: Patricia Vizitiu (HCM Baia Mare), Laura Popa (”U” Alexandrion Cluj), Nicoleta Tudor (CSM Ploieşti)
Extremă dreapta: Cătălina Preda (CS Măgura Cisnădie)
Pivot: Cristina Nan (CSM Bucureşti)
Apărătoare: Andreea Trăilă (Ştiinţa Bucureşti)
Antrenori: Costică Buceschi, Nicoleta Alexandrescu, Port Marie Jaume.