Vocea lui Florin Prunea a devenit tot mai ascuţită împotriva echipelor aflate în insolvenţă. Fostul portar strigă din răsputeri că echipele aflate în insolvenţă ar trebui retrogradate.
Desigur, Prunea uită că stabilitatea financiară la echipa din Iaşi este asigurată de Consiliul Local. Şi că insolvenţa este o procedură care vine în sprijinul redresării unei societăţi comerciale. Cu specificaţia că nu-i plăteşte statul apa, lumina, cantonamentele, arbitrii, antrenorii, conducătorii şi jucătorii. Trebuie să se descurce singură. Dacă nu, intră în faliment. Dar, când lucrezi la stat, e uşor să vorbeşti.
Şi, că tot vorbim despre cantonamente... Prunea mai uită ceva: că a fost o perioadă când avea nevoie de permisiunea judecătorului să plece cu echipa în străinătate!
Insolvenţa se referă la SC FC Petrolul SA şi, după cum se vede, Petrolul, ca echipă de fotbal, este departe de falimentul sportiv, cu toate problemele pe care le are. Prunea poate ar vrea să facă el o ligă cu Chiajna, Iaşi, FC Viitorul Nicăieri şi alte echipe cu milioane de suporteri, din care să iasă campioană mereu FCSB, iar echipa lui - pardon, a Primăriei Iaşi - să prindă loc de Europa.
Mircea Rednic n-a vrut să intre în polemică. Ademenit, la conferinţa de presă, cu declaraţiile lui Prunea (declaraţii generale, care n-au vizat exclusiv Petrolul), antrenorul lupilor a pus punctul pe i: “Nu mi se pare corect ca echipele cu problemele financiare să retrogradeze. Este păcat de munca jucătorilor, de suporteri. Ce vină au jucătorii pentru nişte greşeli care s-au făcut?”.