Petrolul şi-a îndeplinit obiectivul, acela de a se califica din meciul tur contra amatorilor de la Vikingur Gota. A fost genul de meci în care o echipă joacă şi cealaltă distruge. A fost 3-0 la capătul unei partide în care Petrolul ar fi trebuit să marcheze de 6-7 ori, din multitudinea de ocazii pe care şi le-a creat. Oaspeţii nu au jucat cu libero, aşa cum anunţase Cosmin Contra, că doar nu erau inconştienţi, dar nici nu au artătat pe teren ca o echipă aşezată în mudulul 4-4-1-1, aşa cum a vrut antrenorul lor, Clementsen. Vikingur a jucat într-un sistem defensiv, stil 9-1, cu toţi jucătorii înghesuiţi în propriului careu de 16 metri. Petrolul, în schimb, a început mai greu partida, ca un motor diesel, dar a făcut spectacol în partea secundă. A fost doar 3-0 doar din cauza faptului că Hamza a ratat pe bandă rulantă, ocazii uriaşe (patru la număr), inclusiv o lovitură de la 11 metri pe care nu trebuia să o bată el, ci Grozav. Alte două mari şanse au fost irosite de Boudjemaa, din situaţii de unu la unu cu portarul advers (are 39 de ani, cam rotofei, dar cu reflexe bune). Ploieştenii au marcat prea puţin, din prea multele ocazii pe care şi le-au creat, profitând şi de căderea fizică a nordicilor.
Despre jocul Petrolului, trebuie precizate câteva aspecte: Teixeira s-a văzut că nu este pregătit fizic, Mustivar a fost haotic, Hoban – exact şi în defensivă şi la mijloc, după intrarea lui Yamissi, iar De Lucas este un câştig, nu doar pentru că a marcat. Grozav a avut chef de joc, a avut ruperi de ritm, a marcat de două ori şi a creat alte faze apreciate de public, Boudjemaa a driblat mult, chiar prea mult la un moment dat, iar Achim a reuşit să dea o pasă de gol la a treia reuşită a Petrolului. Cât despre Pecanha, putea să nu fie pe teren, pentru că oaspeţii au tras doar o dată spre poartă, fără să o nimerească.
Aşa s-a scris istoria unui antrenament util pentru Petrolul înaintea meciului de duminică, de la Cluj, contra Universităţii, în prima etapă a Ligii I.
PETROLUL:Pecanha - Achim, Geraldo(82 – Naziri), Hoban, Guilherme – Mustivar(70 – Romario), De Lucas - Boudjemaa, Teixeira(62 Yamissi), Grozav - Hamza
Rezerve: Bornescu, Manasse, Naziri, Grecu, Romario, Morar
Antrenor: Cosmin Contra
VIKINGUR: Turi - B. Hansen, Sam Jacobsen, E. Jacobsen, Lervig - Vatnhamar, H. Jacobsen (75-Bartalstovu), Djurhuus(I. Sorensen), Djordjevic – Petersen(H. Hansen), Justinussen
Rezerve: Rasmussen, H. Hansen, Bartalstovu, M. Olsen, Sorensen, Hed. Hansen, P. Gregersen
Antrenor: S. Clementsen
Goluri: 1-0: De Lucas trage bine de la 16 metri, după o minge întoarsă de Boudjemaa (min 26)
2-0: Grozav intră cu mingea în poartă, după o acţiune personală de toată frumuseţea, la care şi portarul Turi are partea lui de vină (min 49)
Min 53: Hamza ratează penaltiul acordat în urma unui henţ. A tras în bară.
3-0: Grozav marchează cu o lovitură de cap bine plasată, după o centrare foarte bună a lui Achim.