Duminică, 12 noiembrie, în organizarea Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, va avea loc o nouă reuniune oficială de trap, în cadrul căreia, în premieră, se vor desfăşura şi două curse demonstrative de galop. Va fi o reuniune extrem de atractivă, care va debuta, la ora 10.40, cu o cursă de calificare la startul căreia se vor alinia nu mai puţin de şase cai de 2 şi 3 ani, urmată de cinci curse de trap în intervalul orar 11.00-13.00 şi, la final, cele două întreceri demonstrative de galop, rezervate cailor pur sânge arab şi, apoi, cailor shagya arab.
Punctul de interes al reuniunii de duminică este reprezentat de ultimul premiu clasic al anului, „Premiul Municipiului Ploieşti”, poate cea mai interesantă cursă din an, în condiţiile în care au drept de participare cei mai buni cai de pe hipodrom, indiferent de vârstă sau ţara de provenienţă. Cursa este programată la ora 12.30, are parte de participare internaţională, trei driveri bulgari şi unul din Ungaria urmând să se afle în sulky, şi are la start 9 cai cu recorduri personale de sub 1’20.00 minute/kilometru. În „Premiul Municipiului Ploieşti” sunt puşi la bătaie 6.400 lei, premiile fiind împărţite astfel: locul 1 – 2.800 lei; locul 2 – 1.600 lei; locul 3 – 960 lei; locul 4 – 640 lei; locul 5 – 320 lei.
Reuniunea de duminică va debuta la ora 10.40, cu cursa de calificare, după care, începând cu ora 11.00, vor urma cele cinci curse de trap – Premiul Kind (ora 11.00), Premiul Laureat (ora 11.30), Premiul Luptăror (ora 12.00), Premiul Municipiului Ploieşti (ora 12.30) şi Premiul Manuc (ora 13.00). Cele două curse demonstrative de galop, organizate în parteneriat cu Asociaţia Română a Calului Arab de Curse şi Shagya România, vor avea loc începând cu orele 13.30 şi 14.00.
Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu maşina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră pentru fiecare autoturism.
Duminică, pe Hipodrom, „Premiul Municipiului Ploieşti”! În premieră, curse demonstrative de galop!
10 noiembrie 2017
(695 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Mulţescu a luat foc la meciul cu Gazul: i-a certat pe Teixeira şi pe Priso
(5 octombrie 2014 - Ciprian RADU)
588 vizualizări
Liga 2 incredibilă în sezonul următor:Petrolul, FC Argeş, Poli, UTA, Farul, U Cluj
(28 mai 2018)
2634 vizualizări
Adio, Steaua! Echipa lui Gigi Becali a rămas fără marcă!
(25 aprilie 2015)
930 vizualizări
Nu se joacă pe Ilie Oană
(8 iulie 2013)
174 vizualizări
Când se joacă Simona Halep - Anett Kontaveit, în sferturi la Australian Open 2020. Organizatorii au anunţat ora disputării
(28 ianuarie 2020)
90 vizualizări
Juniorii de la CSM şi foştii copii ai Petrolului pot răsufla uşuraţi. Toate echipele vor fi înscrise în campionat!
(26 august 2016)
955 vizualizări
Simona Halep, a noua săptămână pe locul I WTA
(4 decembrie 2017)
58 vizualizări
CSM Ploieşti: Sinescu a început pregătirea. Joc şcoală pentru puştii care vor merge la echipa mare
(8 august 2015 - Ciprian RADU)
626 vizualizări
S-a stins o mare stea a gimnasticii româneşti: Leana Sima!
(13 ianuarie 2017 - Cristina IANCU)
706 vizualizări
Explicaţia atitudinii pentru care Rednic nu a dat explicaţii
(23 martie 2015 - Ciprian RADU)
598 vizualizări
S-a stabilit programul Ligii a 2 a. Când şi unde joacă Petrolul
(19 iulie 2018)
844 vizualizări
Daniel Prodan a fost înmormântat la Cimitirul "Sf. Ilie" din Pipera
(19 noiembrie 2016)
478 vizualizări
Patricia Ţig a învins-o pe americanca Sloane Stephens, în al doilea tur la Madrid
(2 mai 2016)
150 vizualizări
Venus Williams a învins-o pe Serena Williams, la Indian Wells. Simona Halep, în tribune
(13 martie 2018)
499 vizualizări
Cine vrea răul Petrolului?
(20 septembrie 2014 - George BOTEZ)
1121 vizualizări
Pecanha revine în meciul cu Steaua!
(16 septembrie 2014)
462 vizualizări
În cădere liberă, în ultimul sfert! BK Banvit – CSU Asesoft 81-66 (33-31)
(30 octombrie 2014)
86 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























