Ioana Ghizilă (19 ani) şi Ana Maria Casale (15 ani), două dintre jucătoarele de bază ale echipei feminine de baschet CSM Ploieşti, în sezonul trecut al Ligii I, au fost convocate la echipele naţionale, scrie csmploiesti.ro.

Ioana tocmai a revenit din Cehia, acolo unde a participat alături de prima reprezentativă la un puternic turneu amical. Ea se află acum la selecţionata „U20”, la Braşov, acolo unde elevele lui Dan Calancea pregătesc participarea la Campionatul European din luna iulie, de la Podgorica (Muntenegru). Tricolorele au fost repartizate în grupa B, alături de Croaţia, Ungaria şi Belarus. Ioana Ghizilă se află pentru al doilea an consecutiv la naţională, după ce, în 2015, a participat alături de selecţionata „U18” la Campionatul European, Divizia B, de la Bucureşti, unde România s-a clasat pe locul 6.

Ana Maria Casale – cea mai bună marcatoare a turneului final „sub 16 ani”, desfăşurat luna trecută la Braşov, a fost convocată la naţionala „U16”, pregătită de Cătălin Tănase, care, în aceste zile, desfăşoară un stagiu centralizat la Poiana Braşov. România va participa, în luna august, la Campionatul European de la Oradea, unde face parte din grupa D, alături de selecţionatele Macedoniei, Poloniei, Belgiei şi Norvegiei. Până la întrecerea din luna august, „tricolorele” îşi vor măsura forţele, luna viitoare, în jocuri de verificare, cu reprezentativele Turciei, Bulgariei şi Austriei, iar din 21 iulie se vor muta la Oradea, pentru o ultimă perioadă de pregătire în care va fi definitivată şi componenţa echipei naţionale.