Mijlocaşul Petrolului Pablo de Lucas se află în atenţia grupării croate Rijeka. De Lucas mai are contract cu Petrolul până în vara lui 2016 şi este cotat drept unul dintre cei mai buni mijlocaşi centrali din campionatul românesc.
Presa din Croaţia anunţă că De Lucas a şi semnat un contract valabil pentru doi ani şi jumătate, însă, clubul Petrolul nu a luat o poziţie în acest sens.
Nu doar De Lucas se află în atenţia altor grupări. Albin se antrenează deja cu Veracruz şi oficializarea transferurului reprezintă o simplă formalitate. Tamuz este dorit şi el de echipe din din Europa, Teixeira, Alcenat şi Pecanha, la fel.
Rămâne de văzut care va fi politica clubului ploieştean în faţa acestui adevărat val. Dacă se va pune contra, cu “ustensilele”destul de precare pe care le are dispoziţie în acest moment, sau, dimpotrivă, va încerca să obţină cât mai mult din sumele de transferuri.