Petrolul reia returul de campionat sub semnul întrebării, deşi multe răspunsuri au fost date în ultimele zile. Cel mai important dintre ele vizează lotul, care rămâne puternic din moment ce jucători ca Geraldo, Pecanha, Teixeira, De Lucas, Alcenat sau Tamuz îşi păstrează locul în haită.
Petrolul este în insolvenţă, dar, pe plan sportiv, singura pierdere cu adevărat notabilă este cea a lui Juan Angel Albin.
Desigur, povara bonusurilor pe care jucătorii le-au aşteptat degeaba este grea, însă încrederea în profesionalismul unor fotbalişti cu greutate înclină balanţa.
Petrolul nu va mai fi aceeaşi echipă, este clar, dar rămâne, cu siguranţă, în prim-planul Ligii I. Nu se gândeşte nimeni la titlu, însă Cupa României şi un loc pe podium la finalul campionatului sunt obiective la care echipa ploieşteană poate emite pretenţii. Iar îndeplinirea lor va face mai uşoară ieşirea din insolvenţă.
Aşadar, în prima zi a primei etape din retur, Petrolul dă piept cu FC Braşov. Rednic spune că lupii săi sunt pregătiţi pentru victorie, chiar şi în condiţiile unor absenţe importante.
Operaţia suferită la genunchi de Toto Tamuz îl va ţine pe atacantul Petrlului departe de gazon pentru o bună bucată de vreme. Forma modestă arătată în cantonamentul din Antalya de N’Koyi şi Pastorini îl face pe tânărul George Mareş titular în atacul lupilor. Meritat, de altfel, din moment ce Mareş a marcat singurul gol al lupilor în Turcia.
Mari mari probleme sunt în defensivă, acolo unde Petrolul dispune de un singur fundaş central, Geraldo, în condiţiile în care Satli este suspendat, iar Marin şi Simurina nu pot evolua, deocamdată. În aceste condiţii, Rednic apelează la singura soluţie viabilă, retragerea lui Filip în centrul apărării.
Partida dintre Petrolul şi FC Braşov începe de la ora 20.30, pe stadionul Ilie Oană. Înainte de asta, de la ora 17.00, în centrul Ploieştiului, lupii de pretutindeni vor participa la un miting de susţinere a echipei.
Petrolul nu moare şi sunt şanse mari să-şi revină, ori prin ieşirea din insolvenţă, ori prin preluarea societăţii, la un moment dat, de alţi investitori. Tocmai de aceea, sunt foarte, foarte importante rezultatele şi locul pe care galben-albaştrii termină acest campionat.
Să începem, aşadar, cu o victorie, în meciul cu FC Braşov!
Foto: fcpetrolul.ro
Programul etapei:
Vineri:
FC Viitorul – CSMS Iaşi (ora 18.00, Look+,Dolce,Digi)
Petrolul – FC Braşov (ora 20.30, Look, Digi)
Sâmbătă:
Gaz Metan Mediaş - FC Botoşani (ora 18.00, Look, Digi)
Oţelul Galaţi – Dinamo Bucureşti (ora 20.30, Look TV, Digi)
Duminică:
Astra Giurgiu – Concordia Chiajna (ora 15.30, Look+, Dolce, Digi)
U Cluj – ASA Târgu Mureş (ora 18.00, Look, Digi)
FCSB – Rapid Bucureşti (ora 20.30, Look, Digi)
Luni:
Ceahlăul P. Neamţ - CFR Cluj (ora 18.00, Look+, Dolce, Digi)
Pandurii Tg. Jiu – CS U Craiova (ora 20.30, Look, Digi)