Copii şi juniorii Petrolului au viitor. Propunerea social democraţilor ca Centrul de copii şi juniori ai Petrolului să treacă la CSM a fost adoptată cu majoritate de voturi. La finalul unei şedinte de Consiliu Local care a durat cinci ore, consilierii locali ploieşteni au făcut dreptate în ceea ce priveşte activitatea micuţilor fotbalişti ploieşteni.
"Este o măsură corectă, sperăm ca Executivul să găsească urgent modalitatea de plată a sportivilor. Preluarea grupelor de copii de la Petrolul este primul pas spre crearea Academiei de Fotbal Ploieşti care să poată identifica şi creşte talentele fotbalistice prahovene. La final, aceşti copii vor fi jucatorii de mâine ai Noului Petrolul. Sunt fericit că am putut face acest pas. Este primul pas spre normalitate în fotbalul ploieştean şi sper ca toţi să ne dăm mâna pentru a renaşte fotbalul în Ploieşti", ne-a declarat consilierul social democrat George Botez