Uniunea Suporterilor Petrolisti a postat un comunicat de presă prin intermediul căruia doreşte să sensibilizeze autorităţile locale şi investitorii cu privire la noul Petrolul.

                                                   ***

Am aşteptat destul! 

A venit vremea actiunii!

Suporterul petrolist a fost, este şi va rămâne trup şi suflet legat de icoana sufletului său, echipa de fotbal Petrolul Ploieşti. La bine şi la rău, pe ploaie sau pe soare, suporterul a dat tot ce putea da, şi un pic mai mult, pentru echipă. A reuşit până şi performanţa hristică a învierii echipei, moartă datorită ticăloşiei unor neoameni. Da, Petrolul trăieşte acum exclusiv datorită nouă, suporterilor petrolişti şi a fostelor glorii petroliste. Am luat-o de la capăt pe un nou drum, am însămânţat, am vegheat mugurii noii echipe şi am dat şi puţinii bani pe care îi avem pentru ca proiectul nostru să nu moară. Iată însă că am ajuns la o răscruce a adevărului exprimat prin fapte şi nu prin vorbe. Este momentul în care ataşamentul de simbolul Ploieştului trebuie dovedit prin iniţiativă şi acţiune concretă, nu prin vorbe meşteşugite sau prin evitarea acţiunii, "că doar este sezonul vacanţelor"...
Într-o săptămână Petrolul nostru va începe în mod oficial ediţia 2016-2017 a Campionatului Ligii A Prahova. Unde suntem noi acum? Avem o echipă, Petrolul '52, o echipă a suporterilor, care a primit recunoaşterea "de facto" a intregului mediu fotbalistic prahovean, în frunte chiar cu AJF, ca fiind continuatoarea firească a Petrolului Ploieşti. Din păcate această recunoaştere nu este suficientă fără o recunoaştere "de jure", oficială, din partea autorităţilor locale, care sunt proprietarul de drept al Petrolului Ploieşti. Pe româneşte, ne trebuie marca înregistrată "Petrolul Ploieşti", constând în denumire, scut şi culori, care ne poate fi conferită doar de către Consiliul Local al Municipiului Ploieşti, printr-o Hotărâre de Consiliu Local, pe baza unui contract de cesiune a acesteia către Asociaţia Petrolul '52. Din păcate, deşi mai avem numai o săptămână până la începerea Campionatului, Consiliul Local şi Primarul Municipiului Ploieşti nu par a fi preocupaţi de acest aspect legal, crucial pentru echipa noastră... Doar este sezonul vacanţelor, nu?
"Perfidia domneşte în înaltele palate" (Fraus sublimi regnat in aula) spunea marele Seneca, stoicul filosof roman, dezgustat de modul în care se desfăşurau încurcatele iţe politice. La fel spunem şi noi, masa de suporteri petrolişti, observând lipsa totală de interes a mediului politic, doar la câteva luni de la campania electorală, când absolut toţi candidaţii (unii dintre ei aleşi pe funcţii acum) plângeau pe umărul sărmanului Petrolul, omorât de ticăloşi. Se promiteau măsuri reparatorii excepţionale şi era declarat sprijin si preocupare totală pentru soarta Petrolului. Stimaţi politicieni, dacă nu acţionaţi acum, nu mai are sens să acţionaţi deloc. Acum noi avem nevoie de voi! Aşa cum atunci, la alegeri, voi aţi avut nevoie de noi!
Întruniţi Consiliul Local în Sedinţă extraordinară sau de îndată pentru a desăvârşi renaşterea Petrolului pe care cu toţii aţi aplaudat-o! Redaţi-ne numele, scutul, culorile şi recunoaşterea! Şi reţineţi: Petrolul are nevoie de Templul Petrolist, Stadionul Ilie Oana şi de baza de antrenament de la Crângul lui Bot. Nu uitaţi de aceste lucruri esenţiale pentru viaţa echipei. În momentul de faţă ne antrenăm şi jucăm prin bunăvoinţa unor prieteni ai Petrolului, înafara casei noastre tradiţionale. Voi ne puteţi reda căminul.
În final facem apel la un alt tip de acţiune: oamenii de afaceri care au simţăminte petroliste trebuie să acţioneze acum, manifestându-şi prezenţa lângă Petrolul. Avem nevoie de investitori reali, nu de carton. Odată cu primirea recunoaşterii oficiale a echipei de către Consiliul Local, sperăm sa aveţi curajul de a face un pas în faţă şi a vă oferi ajutorul în mod deschis.
Acum este momentul acţiunii! Este chiar ceasul al 12-lea! Nu mai există "lăsăm pe mâine"!