Afaceristul Florian Walter, fostul finanţator al echipei Petrolul Ploieşti, este spitalizat, in stare gravă, în urma unui atac de cord, departe de ţară, tocmai in Dubai, scrie stiripesurse.ro.  Walter primise dreptul de rezidenţă în Emiratele Arabe Unite incă de pe 13 iulie.

Acuzat de anumite ilegalităţi vizavi de compania sa Romprest, Walter a fost dat in urmarire internaţionala in data de 20 mai.

Pe atunci se vorbea ca omul de afaceri s-ar fi refugiat in Cuba sau in Republica Dominicana, numai că el locuia deja în Dubai. El a povestit reporterilor că nu a fugit inainte de 6 mai fiind prevenit de cineva, asa cum s-a vehiculat, ci, se afla in vacanţă in Europa in ziua demarării operaţiunilor de la Bucureşti.

Ulterior, el a aterizat in oraşul din Emirate. Patronul Romprest sa tinut să mărturisească si că s-a atentat la viata sa. „Au vrut sa ma omoare! Puteam sa fiu mort la ora asta!”, spunea Florian Walter, care anunta pe aceeasi cale ca nu se va intoarce curand in Romania. „Nu pot sa vin in Romania! De ce sa mor in Romania? Sper ca dupa atatea luni sa pot sa-mi vad fiica”, isi mai dorea  omul de afaceri.

Pe de alta parte, Florian a mai declarat ca a efectuat sapte zile de arest la sosirea in Dubai si, desi la momentul realizarii interviului se afla sub control judiciar, a primit fara probleme viza de rezidenta in Emiratele Arabe Unite.

SURSA: stiripesurse.ro