Răzvan Lucescu a găsit, se pare, o soluţie benefică pentru jocul de atac al Petrolului. La meciul cu FC Botoşani, Lucescu a ales să joace, în startul partidei, cu Mutu în partea stângă a liniei de trei din spatele lui Tamuz, iar Albin în centrul acestei linii, Teixeira fiind mutat în partea dreaptă. A fost o mutare foarte inspirată, în această variantă jocul de atac al Petrolului fiind mult mai convingător.
De altfel, golul al doilea al Petrolului a fost emblematic pentru a reliefa acest aspect. Albin şi Mutu au conlucrat perfect, iar primul a marcat cu un şut la colţul lung.
Pe parcursul jocului, au existat însă mai multe permutări, Albin trecând şi în dreapta, Mutu în centru şi Teixeira în stânga, dar cea mai eficientă variantă a părut a fi cea cu Albin în centru. De remarcat faptul că partida cu Botoşaniul a fost singura din acest sezon în care Mutu şi Albin au jucat câte 90 de minute, dar şi că Mutu a marcat cel mai rapid gol din cariera lui.
În afara acestui aspect de ordin ofensiv, remarcabilă a fost, din nou, prestaţia lui Pablo de Lucas, spaniolul fiind, în acest moment, indispensabil pentru Petrolul, la mijlocul terenului.
Priso şi Gerson nu au prins nici măcar lotul la meciul cu FC Botoşani, explicabil, mai ales că ambii fotbalişti au pe conştiinţă golul primit de la Viktoria Plzen, în vreme ce Astafei a debutat pe Ilie Oană şi a fost aplaudat la scenă deschisă de către fanii Petrolului.