Adrian Mutu a depus memoriu la Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor pentru recuperarea sumei de 65 de mii de euro, constând în drepturi financiare. Chiar înaintea ultimei înfăţişări, FC Petrolul a onorat datoria, după cum a declarat la acel moment, conducerea clubului ploieştean, care a precizat, tot atunci, că Mutu nu a renunţat la bani, aşa cum s-a vehiculat, ci dimpotrivă, i-a încasat pe toţi şi din acest motiv solicitarea la CNSL a fost retrasă.
Odată cu intrarea în insolvenţă, a apărut informaţia că Mutu s-ar fi înscris şi el la masa credală.
Oficialii Petrolului spun că datoria către Mutu a fost stinsă, încă înaintea poveştii cu insolvenţa, aşa că fostul jucător nu mai are ce să caute la masa credală.