Echipele de minihandbal ale clubului CSM Ploieşti, atât cea feminină, cât şi cea masculină, au participat, la finalul săptămânii trecute, la cea de-a doua ediţie a competiţiei „Pierre de Coubertin - Handbalişti pentru viitor”, desfăşurată la Bacău în organizarea Federaţiei Române de Handbal. La cele două turnee au fost invitate cele mai bune şase formaţii ale sezonului trecut, fetele ocupând, în vară, poziţia a IV-a la turneul final, iar băieţii fiind câştigători ai medaliei de bronz la finalul campionatului.
Fetele pregătite de Robert Comendant şi Geta Opincariu Stoenescu au făcut parte din Grupa A şi au pierdut ambele meciuri: 14-22 (6-14) cu CS United Galaţi şi 24-30 (12-12) cu HCM Torok Vâlcea. Din lot au făcut parte Ştefania Stoica, Beatrice Stanciu, Mara Mihalache, Anne Marie Gheorghe, Maria Radu, Ioana Manolache, Bianca Andrei, Maria Niţă, Daria Grădişteanu, Carla Porfirescu, Ana Maria Alexandru, Mihaela Neagu, Cornelia Podărescu, Catinca Radu şi Vanessa Iancu.
Băieţii antrenaţi de Gheorghe Puia şi Bogdan Gherman Ana au fost repartizaţi tot în Grupa A şi s-au calificat în semifinale, de pe poziţia secundă, după 31-30 cu CS Baloteşti şi 25-28 (11-17) cu HC Happy Kids 2010 Medgidia. În semifinală, ploieştenii cu cedat cu 21-24 (10-11) în faţa echipei SC Nicolae Cristescu Topoloveni.
Lotul CSM-ului pentru această competiţie a fost următorul: Eric Moldoveanu, Bogdan Niculaie, Alexandru Ilie, Cătălin Stan, Alexandru Constantinescu, Mihai Sârbu, Ştefan Cojan, George Manea, Denis Ştefan, Mihai Mocanu, Andrei Istrate, Cristian Gheorghe, Vlad Bălan, Alexandru Ghiţă, Mihail Ion şi David Ştefan.
Toate echipele au fost premiate identic, fără a se ţine cont de clasament, formaţiile intrând în posesia cupelor, diplomelor şi a celorlalte premii în ordine alfabetică.
csmploiesti.ro