Antrenorul Tibor Selymes a avut sentimente contradictorii după înfrângerea din amicalul cu Jagodina. Tehnicianul Petrolului s-a arătat mulţumit de jocul din prima repriza şi dezamăgit de felul în care au evoluat elevii săi în cea de-a doua, după schimbări.

Cât despre faptul că Petrolul nu a reuşit să înscrie, Selymes a răspuns: “Nu pot să-i antrenez şi cum să bage mingea în poartă!” Cu alte cuvinte, aici intervin valoarea jucătorului, execuţiile de care este capabil. Adică Petrolul trebuie să mai caute, pentru că soluţiile pe care le propune pentru postul de atacant nu sunt cele mai bune.

Iată ce a spus Selymes după partida cu Jagodina, scor 0-2:

“Nu mi-a plăcut repriza a doua, dar trebuie să ţinem cont că am avut patru meciuri în opt zile. Jucătorii trebuia să ajungă abia acum la 90 de minute, or noi am avut patru-cinci care au jucat destul de mult, pentru că ne-am confruntat cu accidentări. În prima repriză, am jucat destul de bine. Am stat foarte bine pe faza defensivă, jucătorii s-au găsit bine pe teren şi am ajuns uşor la 20 de metri de poarta adversă. De aici mai departe, sunt probleme. Ne trebuie trei jucători de calitate în faţă, pe care, deocamdată, nu-i avem. Sper să vină repede, pentru că mai avem doar un meci amical de disputat şi începem campionatul. Trebuie însă să ne dăm seama că este greu să găseşti jucători de valoare care să vină gratis”.

Despre jucători:

“Altama nu este gafeor, este un mijlocaş foarte bun. A fost însă foarte obosit. Când este obosit, nu mai gândeşte limpede fazele. Li se întâmplă multora”

“Guillaume Rippert este un fudaş stânga foarte bun. Aţi văzut unde a jucat. Nu poţi să ai atâtea meciuri în Ligue 1 dacă nu ai valoare. Mai aşteptăm trei jucători. Unul dintre ei este un mijlocaş român foarte bun”