Mulţescu a fost mult prea precaut în meciul cu Astra pentru a putea lua cele trei puncte, esenţiale pentru a profita de paşii greşiţi făcuţi de Steaua şi CFR.  A preferat să joace în aceeaşi formulă în care a jucat contra Ceahlăului, neriscând nimic în faţa unui adversar net superior moldovenilor. Tamuz a ratat primul, şutul său fiind respins de Lung jr., pentru ca, apoi, Astra să echilibreze jocul şi să aibă două ocazii mari, prin De Amorim, la ambele Pecanha arătându-şi clasa. 

La pauză, ambii antrenori au încercat să schimbe ceva, dar nu cine ştie ce! Totuşi, în partea secundă, Petrolul a ratat două ocazii immense, prin Astafei, din poziţii ideale, în timp ce Astra a replicat cu bara lui Budescu, direct din corner. În rest, un meci mai mult de luptă, în care Petrolul a jucat mult prea prudent, dând senzaţia că şi-a propus în primul rând să nu piardă. Iar Astra nu a putut mai mult, norocul Petrolului fiind şi Protrasov, care nu s-a prins, încă, de faptul că Budescu nu poate fi la fel de periculos ca vârf împins, decât dacă îi laşi un pic de libertate în stânga.

Un meci care, în ciuda punctului câştigat, după un scor mic, 0-0, nu a adus pentru Petrolul cine ştie ce profit. Şi e păcat, pentru că era o pâine de mâncat, la Giurgiu, în faţa unei formaţii cu mari probleme în defensivă şi cu jucători vizibil obosiţi!

Una peste alta, Petrolul a bifat primul meci în deplasare în care nu marchează, în acest sezon, şi rămâne la patru puncte de prima poziţie, ratând o şansă foarte important de a pune cu adevărat presiune pentru titlu. Unul care se câştigă atunci când profiţi de paşii greşiţi ai contracandidatelor şi, mai ales,  atunci când îţi asumi riscuri.  

foto: fcpetrolul.ro