Simona Halep, locul I WTA, va disputa a patra semifinală la rând la Rogers Cup, după ce a învins-o, sâmbătă (vineri, la Montreal), cu scorul de 7-5, 6-1, pe jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 6 WTA. Halep a reuşit unul dintre cele mai bune meciuri ale ei din acest an şi a declarat că este foarte fericită pentru modul în care a evoluat.

Simona Halep a reuşit cu Garcia cel mai bun meci al ei de la finala câştigată la Roland Garros, unul dintre cele mai bune din acest an, o demonstraţie de inteligenţă în joc, un spectacol, în faţa unei valoroase adversare. După o primă parte cu o evoluţie opacă, Halep a jucat entuziasmant, ridicând în picioare tribunele, cu efort şi execuţii de mare efect.


În penultimul act, Halep va evolua pentru prima dată cu australianca Ashleigh Barty, locul 16 WTA, sâmbătă, de la ora 20.00.

Calificarea în semifinale este recompensată la Montreal cu un premiu de 126.450 de dolari şi cu 350 de puncte WTA

Anul trecut, Halep a jucat în semifinale la Rogers Cup, când competiţia s-a disputat la Toronto. Ea a câştigat ediţia din 2016 a acestui turneu, tot la Montreal, iar în 2015 a pierdut în finală, în faţa elveţiencei Belinda Bencic, după ce a abandonat în decisiv.