Gata cu meciurile de fotbal din Liga a 3 a. Federaţia Română de Fotbal a luat astăzi mai multe decizii importante pentru fotbalul românesc.
Astfel, prin hotărârea Comitetului de Urgenţă FRF din 11 mai 2020, campionatul Ligii 3 nu va mai fi reluat pentru partidele rămase de disputat în sezonul 2019-2020.
Având în vedere recomandările făcute în vederea reluării antrenamentelor sportive, ţinând cont de faptul că majoritatea cluburilor nu deţin resursele materiale, umane şi financiare pentru a îndeplini condiţiile menţionate în Ordinul comun al Ministerului Tineretului şi Sportului şi al Ministerului Sănătăţii şi considerând că meritul sportiv trebuie să primeze, Comitetul de Urgenţă FRF a validat propunerea Departamentului Competiţii FRF, avizată de Administraţia FRF în urma consultărilor avute cu membrii afiliaţi.
LIGA 3
Situaţia retrogradării
- Sezonul de Liga 3 ediţia 2019/20 este îngheţat, nicio echipă nu retrogradează.
Cum se promovează în L2
- În Liga 2 ediţia 2020/21 promovează echipele clasate pe prima poziţie în fiecare serie sau învingătoarele unui baraj în dublă manşă între locul 1 şi locul 2 din fiecare serie, dacă diferenţa între primele două clasate este egală sau mai mică de 3 puncte.
Cum se promovează din L4
- Din Liga 4 în Liga 3 vor promova 14 echipe, câştigătoarele mini-grupe de baraj în trei între reprezentantele judeţelor. Fiecare echipă va disputa un singur joc împotriva fiecăreia dintre celelalte două echipe din mini-grupă.
- Data limită pentru comunicarea către FRF a reprezentantei fiecărui judeţ în parte/a Municipiului Bucureşti la barajul de promovare în Liga 3 va fi stabilită şi comunicată în timp util.
- FRF va analiza modalitatea de desemnare a fiecărei reprezentante a judeţelor/Municipiului Bucureşti, urmând a refuza participarea la barajul de promovare în Liga 3 a echipelor care nu au fost desemnate printr-o procedură transparentă, nediscriminatorie şi în care principiul meritului sportiv să primeze.
- Tragerea la sorţi pentru stabilirea mini-grupelor aferente barajului pentru promovarea în Liga 3 va fi efectuată la o dată ulterioară cu menţiunea că se păstrează împărţirea pe zone geografice deja comunicată de FRF pentru organizarea barajului anterior menţionat.
- Datele de disputare a jocurilor de baraj pentru promovarea din Liga 3 în Liga 2 vor fi de asemenea anunţate ulterior. Federaţia Română de Fotbal monitorizează în continuare situaţia privind pandemia COVID-19 şi va programa partidele în funcţie de situaţia la nivel naţional.
Cum va arăta viitorul sezon de L3
- Liga 3 sezonul 2020/2021 va fi astfel configurată în 5 serii de câte 18 echipe, prin completarea cu 3 formaţii retrogradate din Liga 2 (două formaţii s-au retras deja pe parcursul sezonului din această competiţie).
- Prin excepţie de la prevederile art. 18 alin 1 lit. a din ROAF, locurile vacante în Liga 3 (maximum 7 locuri) vor fi completate cu cel mai bine clasate echipe de pe locul 2 în mini-grupele participante la barajul de promovare în Liga 3.
- În situaţia în care există mai mult de 7 locuri vacante în Liga 3, locurile vacante rămase ulterior aplicării criteriului de mai sus vor fi completate în ordine, în conformitate cu prevederile art. 19.9 din ROAF, iar dacă şi ulterior aplicării prevederilor din ROAF rămân locuri vacante, acestea vor fi ocupate prin aplicarea în continuare a dispoziţiilor din prezenta decizie, respectiv cu echipele situate pe locul 2 în mini-grupele participante la barajul de promovare în Liga 3.
- Dacă o echipă situată pe locul 1 într-o mini-grupă în urma barajului de promovare în Liga 3 nu se înscrie în competiţie, nu îndeplineşte condiţiile de participare sau se retrage înainte de începerea competiţiei Liga 3 sezonul 2020/2021, locul vacant astfel apărut va fi completat cu echipa situată pe locul 2 în mini-grupa respectivă.
FUTSAL
- Campionatul Liga 2 de futsal este îngheţat, ocupantele locurilor 1 şi 2 având dreptul de promovare în Liga 1.
- Liga 1 de futsal va fi îngheţată în partea inferioară a clasamentului, urmând a nu retrograda nicio echipă.
- Prin urmare Liga 1 futsal ediţia 2020/21 se va desfăşura într-o serie de maximum 9 echipe, în funcţie de numărul de echipe care îşi vor exercita dreptul de participare în cadrul acestei competiţii.
- În ce priveşte partea superioară a clasamentului Ligii 1 futsal şi desemnarea reprezentantei României în competiţiile UEFA, aceasta se va stabili în urma organizării şi desfăşurării unui baraj în dublă manşă între ocupantele locurilor 1 şi 2 din clasamentul actual.
- Datele privind desfăşurarea jocurilor de baraj şi tragerea la sorţi pentru stabilirea echipei gazdă a primului joc urmează a fi stabilite ulterior, avându-se în vedere corelarea acestora cu calendarul competiţional internaţional şi calendarul competiţional intern pentru sezonul 2020/21.
FOTBAL FEMININ
- Comitetul de Urgenţă FRF a hotărât îngheţarea competiţiilor de fotbal feminin.
- Vor promova direct în Liga 2 echipele situate pe primul loc în seriile I, II şi III din Liga 3. În ceea ce priveşte seria a IV-a, aplicând acelaşi principiu ca la cluburile de fotbal masculin din Liga 3, echipa care va promova va fi stabilită în urma organizării unui joc de baraj în dublă manşă între echipele AFK Csiksereda Miercurea Ciuc şi Măgura 2012 Bacău. În situaţia în care vor exista locuri vacante în Liga 2 pentru sezonul 2020/21, atunci ambele echipe vor promova, iar jocurile de baraj nu se vor mai disputa. Data de desfăşurare a jocurilor de baraj va fi stabilită ulterior.
- Din Liga 2 nu se va retrograda, iar în Liga 1 vor promova echipele aflate pe locul 1 în cele două serii.
- În ce priveşte Liga 1 , urmează a nu retrograda nicio echipă, iar în ceea ce priveşte partea superioară a clasamentului se va adopta o decizie la o dată ulterioară în urma unei videoconferinţe organizate cu ocupantele primelor şase poziţii ale calsamentului Ligii 1.
- Liga 1 la fotbal feminin sezonul 2020/21 se va desfăşura într-o serie de 14 echipe, urmând a retrograda direct echipele situate la finalul sezonului pe locurile 13 şi 14, iar ocupantele locurilor 11 şi 12 vor participa la un joc de baraj cu echipele aflate pe primul loc în cele două serii ale Ligii 2, astfel încât din sezonul 2021/2022 să se revină la formatul cu 12 echipe în Liga 1 de fotbal feminin.
Obiectivele FRF în luarea deciziilor rămân în continuare aceleaşi:
- Siguranţa şi sănătatea suporterilor, a jucătorilor, a staff-ului şi a tuturor persoanelor angrenate în organizarea unei competiţii sportive;
- Sustenabilitatea financiară a cluburilor;
- Producerea celui mai mic nivel de nedreptate pentru toate cluburile participante;
- Specificitatea fiecărui eşalon.